Primăria scoate la licitaţie 66 locuri de parcare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/07/2013

Până la sfârşitul lunii iulie, Primăria Municipiului Iaşi scoate la licitaţie publică cu strigare câteva zeci de locuri de parcare. Acestea sunt amplasate în cartierele Podu Roş – Nicolina, Tătăraşi, Păcurari şi Dacia.

Parcare

O primă licitaţie pentru închirierea a 4 locuri de parcare de pe Aleea Rozelor nr. 9 va avea loc pe 11 iulie, la ora 14:00. La aceasta îşi vor putea depune dosarele doar locatarii blocurilor Z3, L1, A6, V4. În data de 15.07.2013 ora 14.00, are loc licitaţia publică pentru închirierea a 26 locuri de parcare situate în str. Ciurchi nr. 109 A.
Imobilele cu drept de participare sunt blocurile F2, S4, F4, B2 şi F3. Pe 17.07 ora 14:00, un număr de 14 locuri sunt scoase la licitaţie pe Al. Păcurari nr.10. Imobilele cu drept de participare sunt T5, G2, G3 şi 555. Data limită de depunere a dosarelor este luni, 15.07.2013 ora 13:00. Alte 15 locuri sunt disponibile pe Str. Ciurchi nr.103-bis. Acestea vor fi scoase la licitaţie luni, 22.07 de la ora 14:00. Imobilele cu drept de participare sunt blocurile: F6, P12 şi F5, iar data limită de depunere a dosarelor: 19.07.2013 ora 13:00. Pe 24.07, de la ora 14:00 are loc licitaţia pentru inchirierea a 7 locuri de parcare situate în Str. Strămoşilor nr.65. Imobilele cu drept de participare la licitatie sunt blocurile: R8, Q8, DA 19, DA 18. Data limită de depunere a dosarelor: 22.07.2013 ora 13:00. Informaţii suplimentare pot fi obţinute de pe site-ul www.primaria-iasi.ro, secţiunea de licitaţii, de la sediul DAPPP din str. Smârdan nr. 5, cam. 9, parter sau la numărul de telefon 0232/264.246, int. 22 sau 42.

Comments

comments

Categoria: diverse





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*