Primăria Municipiului Iași, partener în organizarea de evenimente sociale, educaționale și culturale

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/02/2019

Joi, 28 februarie, consilierii locali au aprobat calendarul de evenimente pentru lunile martie-aprilie 2019. Manifestările vor cuprinde programe diverse din sfera educației, a culturii, evenimente artistice și științifice.

Unul dintre evenimente este „Iași-orașul studenției tale. Porți deschise la universitățile ieșene”. Proiectul educațional comun al Primăriei Municipiului Iași alături de mediul educațional universitar se va desfășura în perioada martie-17 aprilie și se află  la cea de-a doua ediție. Municipiul Iași, alături de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” și Universitatea de Arte „George Enescu” propun prin acest proiect promovarea ofertei educaționale în rândul elevilor din zona Moldovei, precum și din țară. Sub sloganul „Iași, orașul studenției tale. Porți deschise la universitățile ieșene”, organizatorii convin să își deschidă porțile către elevii care vor să afle ce înseamnă viața de student. Suma alocată pentru susținerea manifestărilor se ridică la 21.700 de lei.

Un alt eveniment este propus de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași care va derula proiectul „ReUnirii teatrale” (25-28 martie). Aflat la cea de-a VI-a ediție, evenimentul este organizat în parteneriat cu Municipiul Iași cu scopul de a marca evenimentele de referință din istoria țării noastre: Unirea Principatelor  din 24 ianuarie 1859 și Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918. De asemenea, proiectul întărește ideea unității naționale și ideea de înfrățire dintre cele două capitale ale Moldovei-Iași și Chișinău, printr-un program de activități cultural-artistice de cea mai înaltă calitate. În acest caz, proiectul va fi susținut din bugetul local al Municipiului Iași cu 52.620 de lei.

Ulterior, în perioada 11 martie-14 aprilie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași,  va organiza proiectul „190 de ani de presă în spațiul de limba română”. Scopul manifestării este evidențierii rolului pe care Iașul îl are în evoluția presei în spațiul lingvistic românesc, de la apariția jurnalismului ca ocupație/profesie, la primele program editoriale din diversele publicații generaliste ori specializate. Prin activitățile proiectului, evidențiate și prin lucrările Congresului „190 de ani de presă în spațiul de limba română”, aflat la cea de-a XII-a ediție, se promovează și rolul cultural al Iașului, activându-se într-un demers comun instituții de cultură locale precum: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Complexul Muzeal Național Moldova, în calitate de parteneri ai proiectului. În calitate de partener, Primăria Municipiului Iași va susține proiectul cu 26.675 de lei.

Totodată, consilierii au aprobat două amendamente la calendarul de evenimente pentru perioada martie-aprilie care constau în susținerea financiară a încă trei manifestări: „Stop violenței la adresa cadrelor didactice”, proiect inițiat de Casa Corpului Didactic pentru perioada martie-aprilie, care va fi susținut financiar cu 28.800 de lei; „Marșul pentru viață” care va avea loc pe 23 martie și va fi organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (Departamentul Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor), unde municipalitatea ieșeană va contribui cu 19.500 de lei. Ulterior, în perioada 28 martie-15 aprilie, Primăria Municipiului Iași va organiza în parteneriat cu Asociația Județeană de Șah evenimentul „Excelența în șah”, care fi fi susținut din bugetul local al Municipiului Iași cu suma de 26.690 de lei.

 

 

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*