Primăria Municipiului Iași, partener în cadrul campaniei „Donează sânge pentru viață!”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/05/2018

Miercuri, 16 mai, Asociația „Ambulanța Life” prin Serviciul Voluntar de Ambulanță lansează campania de informare publică privind donarea de sânge, acțiune ce va fi derulată până în luna septembrie 2019. Campania „Donează sânge pentru viață” este organizată în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Primăria Municipiului Iași, Instituția Prefectului – Județul Iași.

„În cadrul campaniei, oamenii se pot familiariza cu noul site al CRTS Iași, cu condițiile optime privind donarea de sânge, își pot verifica gratuit tensiunea arterială, nivelul glicemiei și greutatea corporală” arată reprezentanții Serviciului Voluntar de Ambulanță.

Potrivit informațiilor prezentate pe site-ul CRTS Iași, o persoană are nevoie de sânge o dată la trei secunde, fiind necesare 500.000 de unități anual, în România. În București, necesarul zilnic este de 1000 de unități, iar anul trecut doar 66% din cerere a fost acoperită. Aceleași studii arată că, la fel de importantă este periodicitatea donării de sânge.

„60% din populație va avea nevoie de sânge la un moment dat al vieții, cu toate că doar 2% din populație donează sânge. Dacă donatorii eligibili ar dona sange periodic, de la patru până la șase ori pe an, necesarul unităților de sânge ar fi acoperit, iar problema insuficienței unităților de sânge ar fi de domeniul trecutului” precizează reprezentanții CRTS Iași.

Pentru a convinge tot mai multe cetățeni să doneze sânge, site-ul instituției prezintă inclusiv răspunsuri celor sceptici în ceea ce privește  siguranța sau efectele acestui fapt.

„Donarea de sânge este o procedură sigură și benefică pentru sănătate. Studii recente au demonstrat că donarea de sânge reduce cu 30% riscurile apariției bolilor cardiovasculare prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii de sânge traiesc mai mult decât media populației. În plus, beneficiezi de un mini set de analize gratuit, de măsurarea tensiunii, a ritmului cardiac, temperaturii corpului și a nivelului de fier. Persoanelor ce consideră că sunt prea ocupate, le răspundem că procesul donării de sânge durează aproximativ o ora, iar transfuzia în sine nu ține mai mult de 7 – 10 minute. Dacă stai să te gândești, o singură oră din timpul tău poate salva viața unui copil născut prematur sau a unei persoane care suferă de cancer. Cele patru grupe de sânge sunt indispensabile indiferent de anotimp, zi a săptămânii sau minut al zilei. Dacă ai o grupă de sânge comună, sunt foarte mulți pacienți care au nevoie de sânge, așa că cererea este mare. Daca ai o grupa de sânge mai puțin întâlnită, numărul donatorilor este limitat, așa că rezervele de sânge sunt insuficiente” se arată pe site-ul CRTS Iași.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*