Primăria a lansat campania de curățenie de primăvară

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/03/2019

Primăria Municipiului Iași, împreună cu societățile subordonate, respectiv Salubris SA, Citadin SA, Servicii Publice SA, EcoPiața SA, Compania de Transport Public SA, Termo-Service SA și Poliția Locală, au demarat campania de curățenie de primăvară. Vineri, 8 martie, primarul Mihai Chirica a prezentat în cadrul unei conferințe de presă modul în care sunt implicate instituțiile menționate în această campanie.

„De la începutul acestei luni am demarat lucrările specifice curățeniei de primăvară, cu toate societățile din subordine. Odată cu acest sezon, am schimbat și modul de lucru prin instituirea unui comandament, acesta fiind coordonat de Salubris SA. Astfel, toate informările, graficele de lucrări, zonele de intervenție vor fi centralizate prin dispeceratul Salubris SA. Vom interveni în toate cartierele orașului, iar campania de curățenie va continua până la sfârșitul lunii aprilie. Totodată, sperăm că și cetățenii Municipiului Iași se vor implica direct în activitățile specifice acestei campanii, dar mai ales în vederea menținerii curățeniei.  Mi-aș dori ca oameni de toate vârstele și din toate mediile sociale să participe alături de noi la curățenia de primăvară, pentru că astfel de acțiuni ne responsabilizează pe fiecare dintre noi și transformă Iașul într-un adevărat oraș european”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Reparații ale străzilor și marcaje rutiere

Edilul a precizat că de sâmbătă, 9 martie, împreună cu Poliția Locală Iași, vor fi verficate toate șantierele aflate în conservare sau deja demarate. Investitorilor li se va aminti să respecte normele legale instituite de municipalitatea ieșeană în ceea ce privește păstrarea curățeniei în incinta și în preajma șantierelor sau pe traseul de aprovizionare cu materiale de construcții.

Campania de curățenie include și refaceri ale carosabilului și spațiului pietonal, salubrizarea și spălarea străzilor, trotuarelor, piețelor publice, piețelor agro-alimentare și spațiilor verzi.

„Campania de raparații vizează 103 străzi, însemnând mii de metri pătrați de plombări sau de covoare asfaltice de mici dimensiuni și sute de metri pătrați de trotuare. Atenție vor primi și spațiile dintre blocur. În acest scop pentru asociațiile de proprietari am pregătit 5.000 de greble care vor fi împărțite gratuit. Credem că implicarea civică va eficientiza campania de primăvară. În ultima săptămână am avut întâlniri cu firmele cu care au fost încheiate contracte de lucrări pentru modernizarea mai multor artere: străzile I. C Constantineanu, Moșu, Olteniei, Transilvaniei, Semănătorului, Bârnova, Splaiurile Bahlui, strada și aleea Strugurilor, aleea Tudor Neculai și șoseaua Iași-Voinești. Începând de săptămâna viitoare vor demara lucrările”, a adăugat primarul Mihai Chirica.

Pentru început, marcajele rutiere se execută pe trecerile de pietoni, în zonele unităților de învățământ, urmând să fe trasate și marcajele axiale. Vor fi implicate patru echipe de muncitori atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Activitățile societăților subordonate

Campania de salubrizare a străzilor va începe sâmbătă, 9 martie, și se va desfășura până la sfârșitul lunii aprilie în zone precum: Moara de Foc, Canta, inclusiv pe pasajul Octav Băncilă, strada Bucium, bulevardul Socola, Baza 3, bulevardul Dacia, bulevardul Alexandru cel Bun până la rond Minerva, șoseaua Nicolina până la Crucea lui Ferenț, bulevardul Socola – Podu Roș, bulevardul Tudor Vladimirescu, Calea Chișinăului, strada Vasile Lupu, strada Pictorului, strada C. A. Rosetti. Salubris SA va mobiliza zilnic 200 de muncitori, la care se vor adăuga 30 de deținuți și 28 de persoane care desfășoară muncă în folosul comunității.

Servicii Publice SA se va ocupa de spațiilor verzi și de grădinile publice, fiind implicați 300 de angajați și 20 de utilaje. Vor fi plantați 4.600 arbori foioși, 1.300 de arbori rășinoși, 15.000 de arbuști, 52.000 de metri pătrați de rulouri de gazon, 100.000 de metri pătrați de gazon însămânțat, 2.575 de fire de trandafir și 35.000 de plante perene.

EcoPiața SA va susține un program de salubrizare în piețe, pe 9 și 10 martie în piețele Dacia și Păcurari, și care va continua cu piețele Independenței și Hala Centrală, piețele Nicolina și Alexandru cel Bun (17 și 18 martie), Bazar și Târgul de mașini (18 și 19 martie), apoi Piața Sudului (24 și 25 martie).

Compania de Transport Public SA va face curățenie atât în zonele de garare și în Depou, cât și în mijloacele de transport în comun.

Termo-Service SA, împreună cu Serviciul Asociații de Proprietari al municipalității, au intervenit pe lângă toți administratorii pe a le aduce aminte de obligațiile acestora privind salubrizarea și igienizarea spațiilor publice.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*