Primăria întocmeşte documentele necesare construirii unei noi Săli Polivalente

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/02/2018

Municipalitatea îşi concentrează atenţia şi pe realizarea unui alt obiectiv major pentru comunitatea ieşeană: construirea unei Săli Polivalente la standarde internaţionale.

„În urma purtării unei corespondenţe consistente cu reprezentanţii Companiei Naţională de Investiţii, am trecut la elaborarea unei documentaţii de Plan Urbanistic Zonal vizând amplasamentul unei Săli Polivalente cu o capacitate de 16.000 de locuri, care se va afla tot în zona Moara de Vânt, ca și Spitalul Regional de Urgență. Această Sală Polivalentă va putea găzdui orice tip de competiţie, de la nivel european la nivel mondial. Conform estimărilor specialiştilor de la Compania Naţională de Investiţii, costul ridicării unei asemenea construcţii se ridică la 50 – 60 de milioane de euro”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Până în prezent au fost realizate studiul geotehnic şi ridicarea topografică pe amplasamentul viitoarei Săli Polivalente. De asemenea, marți, 7 februarie, proiectul a fost discutat în Comisia de Urbanism a Consiliului Local Iaşi, unde documentaţia a primit aviz favorabil.

Terenul studiat pentru PUZ al noii Săli Polivalente are o suprafață de 187.116 metri pătrați. Înălțimea maximă a acesteia va fi de maxim 25 de metri, iar regimul de înălțime S + P + 3E + Eth.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*