Primăria începe lucrările de dezinsecţie în oraş

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/07/2011

Începând cu data de 18.07.2011, municipalitatea ieşeană demarează operaţiunile de dezinsecţie, larvicidare şi tratamente fitosanitare pe teritoriul Municipiului Iaşi. Lucrările se vor desfăşura în conformitate cu un grafic de execuţie aprobat, care va fi ajustat în funcţie de condiţiile atmosferice existente.

Operaţiunile de dezinsectie, larvicidare şi tratamente fitosanitare se vor efectua pe raza Municipiului Iaşi şi vor cuprinde domeniul public, spaţiile verzi, cursurile de apă, lacuri şi zone predominant umede, urmâdn ca acestea să fie efectuate de personal specializat între orele 21.00 – 04.00, în zilele programate.

Insecticidele şi larvicidele ce vor fi utilizate fac parte din grupele de toxicitate III şi IV (Xi si Xn), nepericuloase pentru oameni.

Lucrările se vor executa de la sol cu utilaje autopurtate de tipul generatoare de ULV (ultra volum redus) şi ceaţă termică.

Pentru creşterea eficienţei lucrărilor de dezinsecţie şi larvicidare la nivelul Municipiului Iaşi, municipalitatea solicită asociaţiilor de proprietari şi deţinătorilor de orice tip de bunuri imobile care nu au efectuat încă operaţiunile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare să demareze imediat aceste lucrări.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*