Primăria Iași va fi iluminată în albastru pe 2 Aprilie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/03/2018

Iașul se alătură campaniei internaționale „Light it up blue”, prin care principalele clădiri din marile orașe ale lumii sunt iluminate în albastru, în semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu autism.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (A.N.C.A.A.R.), filiala Iași, care invită ieşenii luni, 2 aprilie, ora 19.30, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața Primăriei Iași, manifestarea făcând parte din acțiunile cuprinse în cea de-a X-a ediție a Campaniei „Arată că iți pasă!”.

Momentul va fi precedat de un moment demonstrativ de zumba.

Alături de Primăria Iași, pe data de 2 aprilie, vor fi iluminate în albastru și Camera de Comerț și Industrie Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”.

Data de 2 Aprilie marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită de Organizația Națiunilor Unite la data de 18 decembrie 2007. În toată lumea, în jurul acestei date, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra problematicii acestei afecțiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor.

 

 

Persoana de contact: Carmen Ghercă, președinte ANCAAR Iași, tel: 0729914094, e-mail: contact@ancaar-iasi.ro

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*