Primăria Iaşi acordă ajutoare alimentare pensionarilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/12/2010

Aproximativ 4000 de pensionari cu venituri mici vor primi ajutoare alimentare de la primărie.

Direcţia de Asistenţă Comunitară, din subordinea Primăriei Municipiului Iaşi va acorda din 15 decembrie ajutoare alimentare pentru pensionarii cu venituri lunare de până la 500 lei. Situaţia financiară precară a acestor persoane, precum şi apropierea de Sărbătorile de Iarnă au motivat municipalitatea pentru a acorda ajutoare de urgenţă. Acest tip de sprijin este acordat de primărie din 2008 când acţiunea a fost reglementată printr-o hotărâre de Consiliu Local. Conform statisticii furnizate de Casa Judeţeană de Pensii, în municipiul Iaşi există 4000 de pensionari care au venituri cuprinse între 400 şi 500 lei lunar. Această categorie de persoane sunt exceptate de la alte forme de ajutor financiar sau în produse inclusiv pachetele acordate din stocurile de intervenţie comunitară. Ajutorul municipalităţii constă într-un pachet de alimente de bază pe persoană ce conţine 1 litru de ulei, 1 kilogram de zahăr, 1 kilogram de făină, 1 kilogram de orez şi 1 pui.

Pachetele cu alimente se vor distribui prin unităţile de asistenţă socială din subordinea Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, începând cu data de 15 decembrie 2010, zilnic (luni-vineri, între orele 08,00-18,00 ; sâmbătă, între orele 08,00-14,00). În acest sens, pensionarii ieşeni, cu venituri provenite din pensie cuprinse între 400 lei şi 500 lei, au fost repartizaţi pentru ridicarea produselor alimentare, în funcţie de domiciliu, în 4 centre, respectiv Căminul de Pensionari “Sf. Cuv. Parascheva” cu sediul în str. Codrescu nr. 6 (910 de persoane, domiciliate în zonele Copou, Păcurari şi Centru), Cantina de Ajutor Social cu sediul în str. Sf. Andrei nr. 70 (1180 de persoane, domiciliate în cartierele Podu Roş, Nicolina), Centrul de Zi “Prichindel” cu sediul în str. Plăieşilor nr. 9 (1157 de persoane, domiciliate în cartierele Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Dacia), şi Tătăraşi – “Piaţa 2 Băieţi” (741 de persoane, domiciliate în cartierele Tătăraşi şi Bucium). Alimentele se vor elibera în baza cuponului de pensie (pe luna în curs), buletin sau carte de identitate, toate documentele fiind prezentate în original.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*