Prima clasă smart din Iaşi, inaugurată la Colegiul ”Negruzzi”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/02/2014

Pe 11 februarie, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ a inaugurat prima clasă smart din judeţul Iaşi. Clasa este dotată cu aparatură de ultimă generaţie: o tablă electronică inteligentă Eboard, 1 laptop, un Smart TV, 31 de tablete Galaxy Note 10.1, 31 de tastaturi. Echipamentul a fost câştigat în urma unui concurs la care au participat elevii Colegiului ”Negruzzi”.

negruzzi (7)

Sistem integrat
Investiţia este în valoare de 33.000 de euro, bani în care este inclus şi manualul digital. Sistemul de învăţare este integrat, informaţia vine în timp real, iar la această platformă se pot conecta mai multe clase, de oriunde din şcoală. Realizarea proiectului şi a clasei smart a fost posibilă în urma unei competiţii desfăşurată de Samsung Electronics România şi Ministerul Educaţiei Naţionale, concurs la care au participat toate liceele ieşene. Elevii Tudor Chirilă şi Sebastian Scânteie, ambii în clasa a XII-a, au reuşit să-şi dovedească creativitatea şi abilităţile digitale convingând juriul, printr-un material video de două minute, că liceul lor merită să beneficieze de această clasă inteligentă. În cadrul evenimentului de inaugurare a fost susţinută şi o activitate demonstrativă, la care au participat 10 elevi ai colegiului. Profesorul poate urmări şi controla tot ceea ce se întâmplă pe tableta elevilor, în timp real.

negruzzi (9)

A treia din ţară
Clasa Smart de la Colegiul ”Negruzzi” este a treia din ţară de acest fel, după Bucureşti şi Timişoara. Proiectul a fost susţinut şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean, de Primăria Iaşi, de Universitatea „Al.I. Cuza“. „Suntem la o intersecţie spectaculoasă, pe de o parte, o şcoală cu tradiţie, pe de altă parte, compania Samsung, din domeniul economic. Filmuleţul este interesant, o căutare între lumea virtuală şi cea tradiţională. E bine să transformăm tableta dintr-un suport pentru jocuri într-unul educativ. Clasica tablă rămâne amintire, lumea tabletei însă este seducătoare“, a declarat Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*