“Prevenirea traficului de fiinţe umane”, seminar organizat la Primăria Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/02/2014

Luni, 3 februarie, Sala Mare a Primăriei Iaşi găzduieşte seminarul “Prevenirea traficului de fiinţe umane”, organizat în cadrul proiectului ”Cooperare transfrontalieră pentru prevenirea traficului de fiinţe umane”.

Două zile
Seminarul, desfăşurat pe parcursul a două zile, abordează teme de interes, precum: perspective asupra fenomenului traficului de persoane, cauzele apariţiei acestei probleme sociale, efecte, tendinţe recente de manifestare şi soluţii pentru diminuarea fenomenului. “Ne aflăm la a doua ediţie a seminarului de formare a specialiştilor în combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane. Din păcate, atât România, cât şi Ucraina şi Republica Moldova se confruntă cu problema traficului de fiinţe. Astăzi şi mâine, experienţa celor prezenţi îşi va spune cuvântul”, a declarat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi.

Programul discuţiilor pe zile:

Ziua I – 3 februarie – Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi

10.00 – 11.30 – Prevenirea traficului de fiinţe umane

Trainer – Asist. Univ. dr. Elena Simona Vrânceanu

Abordări conceptuale:

–         Traficul de persoane – formă a sclaviei moderne;

–         Actori implicaţi în mecanismul traficului de persoane.

Perspective economice, juridice şi sociologice asupra fenomenului traficului de persoane;

Evoluţia traficului de persoane în spaţiul românesc:

–         Raportul privind situaţia traficului de persoane în 2012 – ANITP;

–         Analiză a victimelor identificate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013.

11.45 – 13.00 – Cauzele apariţiei fenomenului traficului de persoane în Republica Moldova şi Ucraina:

Circumstanţe istorice favorabile;

Factorii determinanţi.

–         Efectele traficului de persoane:

Modalităţi de recrutare;

Modalităţi de traversare a frontierelor.

14.00 – 16.00 – Tendinţe recente ale mecanismului traficului de persoane:

Globalizarea traficului de persoane;

Cartelizarea reţelelor de trafic;

Diversificarea scopurilor şi a victimelor traficului de persoane.

 

Ziua II – 4 februarie – Hotel Moldova

10:00 – 11:15 – Soluţii pentru diminuarea fenomenului:

Cooperarea transfrontalieră;

Implicarea Uniunii Europene.

11:30 – 13:00 – Concluzii şi networking

 

Proiectul ”Cooperare transfrontalieră pentru prevenirea traficului de fiinţe umane” este desfăşurat de Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Ungheni (Republica Moldova), Asociaţia Filantropică Trup şi Suflet Iaşi şi Consiliul Raional Herţa (Ucraina).

Comments

comments

Categoria: eveniment

Cuvinte cheie: , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*