Premiile industriei regionale de IT&Outsourcing se vor decerna joi, 30 martie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/03/2017

A două ediţie a Galei de premiere a performanţei din dinamica industrie de IT&Outsourcing din zona Moldovei va avea loc la Iaşi, joi, 30 martie, începînd cu orele 18,30.

 Premiile Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing, PIN 2017 (www.pinawards.ro) se adresează companiilor de profil, mediului universitar specific, asociaţiilor studenţeşti, firmelor de servicii conexe (training, recutare, cursuri de limbi străine), organizaţiilor neguvernamentale relevante. Evenimentul va avea loc la Hotelul Unirea, în sala Cuza, şi îşi doreşte să celebreze dezvoltarea industriei la nivel regional şi să scoată în evidenţă impactul pozitiv asupra comunităţii în care această se manifestă. La această Gala va fi lansat şi numărul 4 al revistei PIN Magazine, revista a acestei industrii, ce este tipărită la Iaşi şi distribuită naţional.

Partenerii acestei editii sunt atat companii din industria IT & Oustourcing: SCC Services, HEG Romania, Continental, Fortech, Preh, Conduent, Ness Digital Engineering Iasi, cat si companii din domenii adiacente Wiron, Galaxy Design, Toastmasters, Casa Auto Iasi, Grapefruit, Wink, Afaceri.ro, Scoala Informala de IT, Cramele Grama, Cuptorul Moldovencei, Danident si Gutuiul de Aur.

Premiile PIN sunt acordate anual şi răsplătesc companiile de succes, start-up-urile inovatoare, antreprenoriatul creativ, evenimentele comunitare relevante, precum şi proiectele durabile ale mediului academic. În cadrul reuniunii, primarul Mihai Chirica va înmâna Premiul pentru antreprenoriat în IT.

 

Cele 10 PREMII care se vor acorda la aceasta a doua ediție vor fi:

  • Premiul pentru cea mai reușită amenajare interioară de birouri
  • Premiul pentru proiectul academic al anului pentru industria de ITO
  • Premiul pentru conferința de specialitate a anului
  • Premiul pentru inițiativa CSR a anului
  • Premiul pentru managerul anului
  • Premiul pentru antreprenoriat in IT 
  • Premiul pentru compania IT a anului
  • Premiul pentru compania Outsourcing a anului
  • Premiul pentru întreaga activitate
  • Premiul special al juriului

 

NOMINALIZARILE la principalele categorii de premiere sunt

 

  1. Cea mai buna amenajare de birouri
  • HEG Services
  • Grapefruit
  • Falcon Trading- IDEO
  • Intelligent Bee
  • COS- Amazon
  • UniCredit Business Integrated Solutions
  • NESS

 

  1. Antreprenoriat in IT
  • Homepod
  • CargoPlanning-Nima Software

 

  1. Compania de IT a anului
  • Continental Automotive Romania
  • Pentalog
  • GEMINICAD
  • Centric IT Solutions
  • Ness

 

  1. Compania de Outsourcing a anului
  • SCC Romania
  • Conduent

 

  1. Conferinta de specialitate
  • summ-IT
  • Codecamp
  • Ecomedia
  • Barbecode
  • DevExperience

 

  1. Initiativa CSR
  • 8 hours overtime for a good cause
  • Fii si tu Mos Craciun (Bethany)
  • Swimathon (Fundatia Comunitara)
  • TeamBuilding CSR (Centric)
  • Challenge4Education (Ness)
  • Ajuta un copil sa mearga la scoala (Optima)
  • Impreuna pentru educatie (Yonder)

 

  1. Proiect academic
  • Laboratorul ELMAG (Facultatea ETTI)
  • Become (AIESEC Iasi)
  • Centric Express
  • FIICode (ASII)
  • FII Practic (ASII)
  • BEST Training Weekend (BEST Iasi)
  • GEMINICAD & Facultatea de Informatica

 

  1. Managerul anului
  • Andrei Ciubotaru (ESET)
  • Marian Petrescu (Continental)
  • Georgiana Dragomir (Grapefruit)
  • Irina Butnaru (Conduent)
  • Daniel Isepciuc (Ness)

 

Componența JURIULUI ediției Premiilor PIN2017 este următoarea:

  1. Lenuța Alboaie – prodecan, Facultatea de Informatica, Universitatea Al.I.Cuza
  2. Elena Șerban – prodecan, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Gh. Asachi
  3. Mădălina Comorașu – team leader AISEC Iași
  4. Andrei Varteniuc, președinte ASII
  5. Alexandru Jijie – președinte BEST
  6. Andrei Spițelnicu – operations manager CENTRIC
  7. Marius Alexa – manager Iconic ARIES
  8. Valerica Dragomir – director ANIS
  9. Andrei Postolache – trainer INTROSPECIALS
  10. Sebastian Arhire – CEO Train2Perform
  11. Amalia Sterescu – coach Outsourcing Portal
  12. Cristi Neghina – site manager PENTALOG
  13. Ștefan Rusu – site manager NESS
  14. Alina Popa – director Euronest IT Cluster
  15. Mirela Gavra – publisher Outsourcing Today

 

Iniţiatorii şi organizatorii evenimentului regional PIN 2017 sunt Dan ZAHARIA, senior consultant la Extind, cu o experienţă de peste 15 ani în management, vânzări şi dezvoltare imobiliară şi Dan RADU, cu o experienţă de peste 20 ani în mass-media şi dezvoltare de proiecte.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*