Pregătiri pentru sărbătoarea Învierii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/04/2012

Primăria municipiului Iaşi a început în urmă cu câteva săptămâni activităţile de pregătire a oraşului pentru sărbătorile pascale, creştinii romano-catolici sărbătorind deja Paştele la finele săptămânii trecute, în timp ce creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici urmează a prăznui Învierea Mântuitorului duminică, 15 aprilie 2012.

„ Ca în fiecare an, am luat toate măsurile necesare pentru ca sărbătorile pascale să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, atît din punct de vedere al siguranţei cetăţeanului şi lăcaşelor de cult, cât şi în ceea ce priveşte salubritatea şi funcţionarea oraşului. Serviciile din subordinea Primăriei au lucrat şi vor lucra la foc continuu pentru ca ieşenii să aibă parte de sărbători în pace” – afirmă primarul Gheorghe Nichita.

Edilul-şef a menţionat că inclusiv sâmbătă, 14 aprilie se va lucra pentru plombarea strazilor, amenajarea spaţiilor verzi şi a zonelor de agrement.

Poliţiştii locali vor acţiona cu efective mărite în Noaptea de Înviere

Sâmbătă noaptea, cu ocazia Învierii  Domnului, poliţiştii locali vor acorda o atenţie deosebită menţinerii ordinii şi liniştii publice în zona lăcaşurilor de cult, acolo unde se vor oficia slujbele specifice acestei sărbători. În acest sens, peste 60 de poliţiştii locali vor avea în vedere mănăstirile, bisericile şi cimitirele de pe raza municipiului, având în vedere numărul mare de credincioşi aşteptaţi să participe la manifestările religioase.

Poliţiştii locali vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice, identificarea şi îndepărtarea din zonă a persoanelor care perturbă buna desfăşurare a slujbelor religioase. În atenţia agenţilor de ordine rămân şi persoanele care profitând de aceste locuri aglomerate şi neatenţia credincioşilor vor încerca să le sustragă diferite bunuri, dar şi cele care practică cerşetoria, fapt ce duce la indignarea enoriaşilor.

În plus, aproximativ 50 de poliţişti locali vor asigura ordinea şi liniştea publică în cartierele oraşului, iar poliţiştii rutieri vor dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier şi pietonal în apropierea lăcaşurilor de cult şi cimitirelor.

În toate acţiunile sale, Poliţia Locală va colabora cu agenţii poliţiei naţionale şi ai jandarmeriei române..

Prioritate la asigurarea serviciilor publice în oraş

Până vineri, Citadin va trimite la strada câte 13 echipe pentru plombări, din care două vor lucra la trasarea de marcaje rutiere, în total circa 140 de oameni urmând a lucra zi lumină şi, acolo unde este posibil pentru a nu deranja cetăţenii, inclusiv noaptea. De asemenea, o echipă de intervenţie va lucra şi în ziua de sâmbătă, în mod special pentru a remedia eventualele probleme apărute în zona lăcaşelor de cult din municipiul Iaşi.

Pentru curăţenia parcurilor şi a cimitirelor din oraş se află la lucru aproximativ 300 de oameni de la Servicii Publice, iar pentru activitatea de salubrizare şi curăţenie din cartiere sunt mobilizaţi peste 450 de oameni de la Salubris, care vor lucra în 2 schimburi pentru a prelua cantitatea dublă de deşeuri estimată pentru această perioadă.

Astfel, în cimitirele „Sf. Treime” (Păcurari), „Buna Vestire” (CUG), „Petru şi Pavel” (Moara de Vânt) şi „Eternitatea” (Tătăraşi)  lucrările de curăţenie şi turnare de piatră spartă pe aleile principale sunt aproape de final, urmând a se lucra inclusiv sâmbătă. De asemenea, în ziua de Paşte, societatea Servicii Publice va asigura un număr de 15 angajaţi pentru curăţenia fiecărui cimitir în parte. Tot în vederea înfrumuseţării oraşului, au fost distribuite în ultimele 2 săptămâni către asociaţiile de proprietari material săditor constând în tufe de gard viu, trandafiri şi puieţi de arbori.

Nu au fost uitate nici zonele de agrement din jurul oraşelor precum Ciric, Bucium, C.A. Rosetti, în care ieşenii sunt aşteptaţi să iasă la iarbă verde, Salubris având pregătite echipe de intervenţie pentru curăţenie la finele fiecărei zile.

Important!

Primăria municipiului Iaşi va menţine legătura cu ieşenii prin Telefonul Cetăţeanului –  0232 984 şi Tel Verde 0800 801 008, în fiecare zi în intervalul orar 08.30-18.30. Programul de lucru al angajaţilor din Primărie este normal, singura zi liberă prin lege fiind 16 aprilie, prima zi de Paşte.

Pentru perioada sarbătorilor pascale, toate societăţile şi regiile subordonate municipalităţii vor avea echipe de permanenţă care vor asigura intervenţiile la eventuale avarii aparute în aceasta perioadă.

Pieţe autorizate din punct de vedere sanitar veterinar unde se pot comercializa carcasele de miel:

  • Piaţa Alexandru cel Bun
  • Piaţa Nicolina
  • Hala Centrală
  • Piaţa Independenţei
  • Piaţa Dacia

Piaţa Tătăraşi Sud este autorizată din punct de vedere sanitar veterinar pentru sacrificare  miei.

Programul pentru sărbatorile pascale în pieţele agroalimentare este normal, singura zi în care acestea vor fi inchise fiind duminica, 15 aprilie..

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*