Poveștile Iașului: Statuia lui Gheorghe Asachi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/02/2019

Iașul a fost locul în care și-au pus amprenta creației și devenirii o serie de personalități ale vieții culturale. Este și cazul lui Gheorghe Asachi, căruia i-a fost dedicată , la 1890 o statuie de marmurǎ albǎ. Realizatǎ, de cǎtre sculptorul bucureştean Ion Georgescu (1856-1898), acesta fiind considerat cel mai de seamǎ reprezentant al neoclasicismului în sculptura româneascǎ. Georgescu s-a stins din viaţǎ timpuriu, la doar 40 de ani, opera sa fiind doar o prefaţǎ la ceea ce ar fi putut deveni acest mare artist. La Bucureşti a fost discipolul lui Karl Stork (1872-1877). Și-a  continuat  studiile  la  Paris,  în  atelierul  profesorului Delaplanche,autorul celebrei Eva din Luxemburg. O caldǎ prietenie l-a legat de Ion Mincu, cel mai valoros arhitect român al acelei  epoci.

Din 1888, Ion Georgescu a fost numit profesor de sculpturǎ la Școala de Arte Frumoase din Bucureşti, ca urmaş al lui Karl Stork. Printre discipolii sǎi se vor afla Fritz Stork, Constantin Brâncuşi.

Despre istoria statuii ne vorbește cercetătorul și doctorul în istorie, Sorin Iftimi în studiul ”IAȘII ÎN BRONZ ȘI MARMURĂ. MEMORIA STATUILOR”, Revista Cercetări Istorice, XXIV-XXVI, Iași, 2010, p. 495-543:

“Aşa cum remarca un biograf al sǎu, „Asachi e cel mai bine. Într-o poziţie naturalǎ, poetul şi învǎţǎtorul Moldovei stǎ jos gânditor, înfǎţişând prin atitudinea lui personalitatea unui patriarh intelectual. Profund meditativ, cu fruntea încreţitǎ, cu ochiul concentrat înlǎuntrul sufletului, el are aerul de a simboliza, în faţa trecǎtorilor, viaţa lui plinǎ de griji mari şi de lucrǎri patriotice luminând viitorul. Statuia aceasta, aşa cum e, poate convieţui în acelaşi oraş cu frumoasa statuie a lui Ștefan cel Mare de Frémiet (…)”.

Criticul de artă George Oprescu gǎsea totuşi cǎ statuia este „rǎu aşezatǎ şi copleşitǎ de dimensiunile clǎdirilor vecine” fiind „departe de a produce efectul pe care îl dorea autorul şi pe care l-ar fi avut dacǎ soclul n-ar fi prea mic şi disproporţionat”. Nu este exclus, totuşi, ca tocmai acesta sǎ fie efectul urmǎrit de autor: nu de monumentalitate, ci de pǎstrare a statuii la o înǎlţime familiarǎ, care sǎ nu-l izoleze de privitori, mai ales dacǎ socotim cǎ, cel mai adesea publicul urma sǎ fie constituit din elevi. A existat probabil intenţia de a-l pǎstra pe Asachi ca un bunic blând printre mulţimea de nepoţei.

Pe soclul monumentului se aflǎ inscripţia: „Primului învǎţǎtor, Gheorghe Asachi, şcolile româneşti recunoscǎtoare”.

Pe laterale sunt amplasate douǎ basoreliefuri:

  • Gheorghe Asachi oferind coroniţe de flori elevilor premianţi de la Gimnaziul “Vasile Lupu” (pe fundal se profileazǎ silueta bisericii Trei Ierarhi);
  • Gheorghe Asachi ca arhitect, prezentând domnitorului ţǎrii (Mihail Sturdza) planurile de construcţie ale Academiei Mihǎilene (1835).

La baza soclului sunt aşezate, într-o casetǎ metalicǎ, osemintele acestui remarcabil om şi ale soţiei sale (aduse, cu prilejul dezvelirii statuii, de la biserica „Patruzeci de Mucenici” din Copou, unde au fost înhumate iniţial). Osemintele fuseserǎ purtate pe umeri de foşti elevi ai  lui Gheorghe Asachi, printre care N. Ionescu, pictorul Th. Panaiteanu- Bardasare şi istoricul Th. Codrescu (editorul cunoscutei colecţii de documente  „Uricarul”;  în  vol.  XVI,  1891,  a  inclus  şi   documente privitoare la inaugurarea acestei statui).

La inaugurare monumentul fusese amplasat în  curtea  bisericii Trei Ierarhi (acolo unde Asachi întemeiase „Çcoalele” sale, 1822), pe partea de nord. La doar câţiva ani (1897), dupǎ deschiderea noului Teatru Naţional, statuia a fost mutatǎ în faţa acestei instituţii, Asachi fiind recunoscut drept precursor şi în acest domeniu (la 27 decembrie 1816 a avut loc la Iaşi reprezentaţia piesei, „Myrtil şi Chloe”, tradusǎ şi adaptat de Asachi). În 1905 statuia a fost reamplasatǎ aproape de locul iniţial, în curtea Școlii nr. 1, care poartǎ numele de „Gh. Asachi”.

Se ştie cǎ, în prima jumǎtate a secolului al XIX-lea, Gh. Asachi a fost adevǎratul „campion al intelighenţiei” din Moldova. De numele sǎu se leagǎ începuturile a numeroase instituţii: el este fondatorul învǎţǎmântului în limba naţionalǎ (inclusiv a celui superior), al Teatrului, al Presei, al Arhivelor Statului. De aceea credem cǎ statuia realizatǎ de Geogescu este o statuie de ctitor, de întemeietor, de „pǎrinte al naţiei”, care putea sǎ fie amplasat în faţa mai multor instituţii. Locaţia actualǎ, mai modestǎ decât cea din faţa Teatrului Naţional, subliniazǎ calitatea lui Asachi de întemeietor în domeniul „Școalelor”.

Poziţia aleasǎ de sculptor, aceea de a-l aşeza pe Asachi într-un  jilţ, asociatǎ cu soclul de înǎlţime redusǎ, nu ştirbeşte din monumentalitatea operei. Credem cǎ arhetipul la care s-a raportat Georgescu a fost unul clasic: Moise, al lui Michelangelo. Formula urmată conferǎ bǎtrânului Asachi un aer de „patriarh cultural”, de mesianism chiar, preluatǎ de la celebrul model amintit mai sus. Soluţia a impresionat şi a fost suficient de puternicǎ încât sǎ impunǎ aceeaşi formulǎ şi pentru statuia din bronz a mitropolitului Dosoftei (realizatǎ de sculptorul Eftimie Bârleanu), aflatǎ în apropiere, lângǎ Casa cu arcade, ce adǎposteşte Muzeul Literaturii Vechi.

Expoziția realizată de echipa paginii Iași (fotografii vechi) poate fi vizitată la Muzeul Municipal Iaşi.

Comments

comments

Categoria: Muzeul Municipal





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*