Poliţiştii locali sancţionează persoanele care distrug parcurile de joacă pentru copii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/09/2011

În cadrul activităţilor specifice desfăşurate de către poliţiştii locali s-a acţionat cu prioritate în vederea identificării persoanelor care distrug parcurile de joacă pentru copii şi nu respectă normele de convieţuire socială în aceste spaţii. Cu această ocazie, lucrătorii politiei locale au depistat şi sancţionat contravenţional 474 persoane, care nu au respectat prevederile H.C.L.M. Iaşi nr. 338/2006- cu privire la regulamentul de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă pentru copii. În acest sens, poliţiştii locali au aplicat amenzi contravenţionale cu o valoare de peste 72.000 lei.

Cele mai multe abateri au fost constatate pentru utilizarea echipamentelor de joacă fără a fi respectată limita de vârstă inscripţionată pe panoul informativ situat la intrarea în parc. În atenţia noastră au fost şi grupurile de tineri, care se formează în aceste locaţii pentru a consuma băuturi alcoolice, ulterior distrugând echipamentele de joacă.

Persoanele depistate au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale cu o valoare cuprinsă între 150 şi 1000 lei, conform actului normativ mai sus menţionat.De asemenea, contravenţii au fost constatate şi pentru nerespectarea normelor de curăţenie şi intrarea în spaţiul de joacă cu animale de companie sau biciclete.

Pentru a preveni comiterea de astfel de fapte poliţiştii locali vor desfăşura în continuare acţiuni în zona parcurilor de joacă pentru copii.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*