Poliţiştii locali implicaţi în programul ,,Şcoala altfel’’

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/04/2012

În cursul săptămânii trecute, cu ocazia desfăşurării programului ,,Şcoala altfel”, poliţiştii locali au continuat activităţile de prevenire a delicvenţei juvenile şi a faptelor antisociale în unităţile de învăţământ.

Aceste activităţi s-au desfăşurat ca urmare a protocoalelor de colaborare încheiate de către Poliţia Locală cu peste 50 unităţi şcolare având drept scop informarea elevilor cu riscurile la care se supun atunci când chiulesc de la şcoală sau frecventează diferite localuri publice, precum şi modul cum trebuie să acţioneze atunci când devin victimele unor agresiuni fizice sau verbale. De asemenea, în cadrul acestor întâlniri elevii au vizionat şi un film în care au fost redate situaţii reale în care tineri au căzut pradă diverselor tentaţii fapt ce a determinat izolarea lor de familie şi prieteni, iar până la a fi internaţi în spitale sau a ajunge în atenţia poliţiei nu mai este decât un pas.

Având în vederea numărul mare de unităţi şcolare cu care instituţia Poliţiei Locale colaborează şi receptivitatea elevilor la materialele prezentate, activităţile de informare şi prevenire vor continua şi în perioada următoare.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*