Poliţiştii locali continuă actiunile pentru a preveni absenteismul şcolar şi consumul de alcool în rândul elevilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/03/2012

În această săptămână, poliţiştii locali din cadrul Biroului Control Activităţi Comerciale au continuat acţiunile de control în rândul unităţilor de alimentaţie publică, care îşi desfăşoară activitatea în apropierea instituţiilor de învăţământ. Aceste verificări se impun ca urmarea a numărului mare de elevi identificaţi în timp ce lipseau de orele de curs pentru a desfăşura alte activităţi.

Astfel, în perioada de referinţă au fost efectuate mai multe controale în zona unităţilor de învăţământ, ocazie cu care au fost identificaţi peste 50 de elevi care deşi trebuiau să fie la orele de curs aceştia consumau băuturi alcoolice sau practicau jocuri de noroc la aparatele electronice. Cu această ocazie au fost verificate şi autorizaţiile de funcţionare la aproximativ 20 unităţi economice în urma cărora s-a constatat faptul că majoritatea nu deţineau autorizaţie de funcţionare emisă de către Primăria Municipiului Iaşi. În acest sens, poliţiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 1.500 şi 2.500 lei conform H.C.L.M. Iasi nr., 120/2007.

Având în vedere faptul că majoritatea tinerilor care lipseau de la orele de curs erau minori, aceştia au fost conduşi la unitatea de învăţământ pe care o frecventează, urmând a fi informaţi părinţii precum şi conducerea instituţiei cu privire la aspectele constatate.

Având ca scop protejarea elevilor, aceste acţiuni de control vor continua şi în perioada următoare la toate societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în apropierea unităţilor şcolare.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*