Poliţiştii locali au reţinut autorul unui furt din Piaţa Agroalimentară Alexandru cel Bun

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/07/2011

În ziua de 26.07.2011, în jurul orelor 19,00, poliţiştii locali care executau serviciul de siguranţă publică în zona Piaţei Agroalimentare Alexandru cel Bun au fost sesizaţi de către o personă de sex feminin că i-a fost sustrasă poşeta, în care deţinea documentele personale, un telefon mobil şi suma de 150 lei. Poliţiştii locali au verificat zona menţionată, ocazie cu care s-au sesizat cu privire la o persoană de aproximativ 40 ani, care încerca să vândă un telefon mobil. Agenţii au procedat la reţinerea şi stabilirea identităţii persoanei în cauză, ocazie cu care au constatat că acesta se numeşte Ovidiu C. de 45 ani, din Iaşi. În urma controlului corporal, asupra acestuia a fost găsită suma de 13 lei şi un telefon mobil marca Samsung, recunoscut de partea vătămată ca fiind al său. Persoanele în cauză, cât şi bunurile au fost predate lucrătorilor din cadrul Secţiei I Poliţie pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale.

Vandal sancţionat cu amendă

În data de 26.07.2011, în jurul orelor 22,00, cu ajutorul camerelor de supraveghere video monitorizate prin Dispeceratul Poliţiei Locale a fost depistată o persoană care distrugea un pilon amplasat pe trotuarul din spatele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La faţa locului a fost dirijată o patrulă de poliţişti locali care a procedat la reţinerea şi stabilirea identităţii persoanei în cauză, ocazie cu care au constatat că acesta se numeşte Alin Rudolf I., de 17 ani, din Iaşi, care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 150 lei, conform H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, mod.

Poliţiştii locali sunt instruiţi cu privire la acordarea primului ajutor

În această perioadă, poliţiştii locali participă la cursuri de pregătire profesională susţinute de către specialişti din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD), cu privire la modul de acţiune în cazul accidentelor de orice fel, care se soldează cu victime. Cu această ocazie, lucrătorii instituţiei noastre sunt instruiţi despre cum trebuie să reacţioneze până la sosirea echipelor medicale de urgenţă, în cazul unor accidente şi a altor evenimente deosebite. De asemenea, la aceste cursuri sunt prezentate tactici şi mijloace de intervenţie necesare pentru resuscitarea victimelor. La finalul şedinţelor, poliţiştii locali participă şi la cursuri practice pentru deprinderea cât mai corectă a tacticelor de intervenţie şi resuscitare.

Menţionăm faptul că aceste şedinţe sunt necesare având în vedere că în multe situaţii poliţiştii locali ajung primii la locul unor evenimente şi sunt nevoiţi să acorde primul ajutor victimelor.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*