Poliţia Locală din Iaşi, dotată cu mini camere video

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/02/2018

Pe lângă camerele video montate pe autospecialele Poliției Locale Iași, în timpul desfășurării activităților de menținere a ordinii și liniștii publice lucrătorii instituției vor fi dotați și cu mini camere video.
„Organizația sindicală Pro Lex Iași, constituită la nivelul Poliției Locale, a achizitionat 29 de mini camere pe care le va da în custodia Poliției Locale Iași și vor fi distribuite unor servicii precum: ordine publică, rutieră, mediu intervenție și urbanism”, au declarat reprezentanții Organizației sindicale Pro Lex Iași.
În acest fel, Poliția Locală Iași va stoca imaginile cu acțiunile desfășurate de către lucrătorii instituției atunci când se intervine pentru aplanarea unor scandaluri, „în situația persoanelor care devin agresive verbal și fizic la solicitarea justificată a polițistilor locali de a se legitima, în cazul persoanelor care încearcă să împiedice polițiștii locali să dispună măsurile legale față de o persoană sau un grup de persoane ori în alte situații când se impune. De asemenea, imaginile vor putea fi folosite în eventualitatea în care există suspiciuni cu privire la modul necorespunzător de acțiune a polițiștilor locali”,
după cum au explicat reprezentanții Poliției Locale Iași.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*