Poliţia Locală, 1904 de sancţiuni aplicate în luna mai

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/06/2016

Pe parcursul lunii mai, poliţiştii locali au acţionat în cartierele din municipiul Iaşi pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică și respectarea normelor de conviețuire socială, ocazie cu care au fost aplicate 1.904 sancţiuni contravenţionale cu o valoare de 338.961 lei. Astfel, 657 de conducători auto care nu au respectat semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere, fapt ce a determinat îngreunarea traficului rutier, au fost sancţionaţi contravenţional conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, în timp ce alte 650 de persoane au fost sancţionate contravenţional conform Hotărârilor de Consiliu Local pentru nerespectarea normelor de curăţenie, comerţ stradal, mutarea mobilierului stradal, expunerea spre vânzare a bunurilor în afara tonetelor, expunerea de afişe sau anunţuri publicitare în alte locuri decât panourile de afişaj, nerespectarea Regulamentului de organizare și funcționare a spațiilor de joacă pentru copii. De asemenea, 326 de sancţiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În plus, poliţiştii locali au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 5.000 lei, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producere, comerţ sau prestări servicii ilicite. Pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor care au făcut obiectul contravenţiei. În fine, 55 de persoane au fost sancţionate contravenţional conform H.C.L.M. Iaşi nr. 167/1998, pentru exercitarea de acte de comerţ ambulant pe străzile oraşului. În acelaşi context, conform O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, 45 de comercianţi au fost sancţionaţi pentru acte de comerţ neautorizat. De asemenea, poliţiştii locali au asigurat buna desfăşurare a evenimentelor cultural-artistice și sportive care s-au desfăşurat în oraş.

Comments

comments

Categoria: Politia Locala





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*