Poitiers, model de dezvoltare regională pentru Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/11/2012

Marţi, 13 noiembrie, viceprimarul oraşului Poitiers, Jean – Marie Compte, a vizitat Palatul Roznovanu, având o întrevedere cu primarul Iaşului, Gheorghe Nichita. Vizita oficialului francez a fost prilejuită de manifestările consacrate comemorării primului consul al Franţei la Iaşi, Victor Place, şi a generalului Henri Berthelot, şeful misiunii militare franceze în România primului război mondial.

Experienţa fratelui francez

Prezenţa la Iaşi a viceprimarului din Poitiers are o însemnătate aparte, capitala regiunii Poitou – Charentes fiind înfrăţită cu Iaşul încă din 1969. Poitiers are o impresionantă carte de vizită universitară, statisticile arătând faptul că studenţii reprezintă peste 25% din populaţia oraşului, cifrată la aproximativ 90.000 de locuitori. De altfel, schimburile academice au constituit dintotdeauna coloana vertebrală a relaţiilor de prietenie dintre Poitiers şi Iaşi. Perspectiva obţinerii de către Iaşi a statutului de capitală regională a creat însă o nouă dimensiune a schimburilor de date şi informaţii între cele două oraşe, punându-se accentul pe o cooperare bazată pe experienţa administrativă comună. „Domnul viceprimar Compte îmi povestea despre anul 2008, când au început proiectele foarte mari de modernizare a oraşului Poitiers. A fost necesară închiderea centrului oraşului, pentru că lucrau pe areale foarte mari, cu schimbări de utilităţi, cu lucrări de modernizare a străzilor. Viceprimarul, consilierii, arhitecţii care conduceau lucrările au fost în mijlocul cetăţenilor, încercând să-i convingă de utilitatea acestor investiţii”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul Iaşului, la finalul întrevederii cu Jean – Marie Comte. Edilul şef al Iaşului va efectua o vizită anul viitor la Poitiers, pentru a cunoaşte mai bine experienţa acestui oraş în ceea ce priveşte regionalizarea.

………………….

Jean – Marie Compte, omagiu adus la Iaşi eroilor francezi

„Am mai fost la Iaşi în urmă cu patru ani şi am remarcat că, deşi oraşul şi-a păstrat identitatea, s-a transformat foarte mult, s-a modernizat. Regăsesc oraşul foarte schimbat de la acea vizită” – Jean – Marie Comte, viceprimarul oraşului Poitiers

………………..

Caracteristici ale organizării regiunii Poitou – Charentes

Poitiers este capitala uneia dintre regiunile franceze în plină expansiune economică, Poitou – Charentes. Principalele instituţii ale regiunii sunt Preşedintele, Consiliul Regional şi Comitetul Permanent. Preşedintele Regiunii, funcţie ocupată în prezent de doamna Segolene Royal, reprezintă autoritatea executivă, în sarcina căreia se află pregătirea ordinei de zi a şedinţelor Consiliului Regional, dar şi elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli. De asemenea, reprezintă regiunea în relaţiile cu statul francez şi cu străinătatea. Consiliul Regional se reuneşte în plen şi adoptă hotărâri care vizează proiectele de dezvoltare ale regiunii. Un alt organism al regiunii este Consiliul Permanent, care asigură permanenţa Consiliului Regional între şedinţele plenare. Consiliul Permanent se întruneşte sub autoritatea Preşedintelui, de aproximativ opt ori pe an. Comisiile Sectoriale analizează şi prezintă proiecte de hotărâri pentru a fi aprobate de Consiliul Regional sau de Comitetul Permanent. Administraţia regională este responsabilă pentru punerea în aplicare a deciziilor luate de către oficialii aleşi. Sub autoritatea unui Director General al Serviciilor, Administraţia este formată din direcţii şi servicii, în conformitate cu principalele domenii de expertiză şi priorităţi regionale. În cele din urmă, Consiliul Regional Economic şi Social, compus din membri ai comunităţii socio – profesionale, este un organism cu rol consultativ care îşi dă avizul, obligatoriu în unele cazuri, pe teme de interes economic şi social.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*