Poeţi de pe patru continente, reuniţi de Centenar la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/04/2018

Primăria Municipiului Iaşi, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași organizează în perioada 19 – 27 mai 2018 cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional „Poezia la Iași”, ediție inclusă în suita de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.

Timp de o săptămână, Iaşul va redeveni capitala europeană a poeziei, oferind întâlniri de excepție cu Poezia de pe patru continente: Europa, America de Nord, Africa și Asia.

La această ediție participă 58 de poeți din 18 țări: 31 de poeți sunt din străinătate, 27 din România, dintre care 14 din Iași. Din cei 27 de poeți români, șapte sunt laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”.

Publicul iubitor de poezie va avea șansa de a se întâlni importanți poeți ai Mexicului, Chinei, Germaniei, Italiei, Portugaliei, Senegalului, Ucrainei, Belgiei, Egiptului, Franței, Republicii Moldova, Rusiei, Serbiei, Spaniei, Ucrainei, Ungariei, Tătărstanului, Luxemburgului și României.

Dintre numele de referință amintim: Luis Armenta Malpica, Marco Onofrio, Hughes Labrusse, Mohamed Salmawy, Abdoulaye Fodé Ndione, Gabriel Martin Quiroz, Marco Onofrio, Nuno Judice, Jean Portante, Willem M. Roggeman, Adam Puslojic, Mircea Dinescu, Ion Mureșan, Dinu Flămând, Adrian Popescu, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian, Ioana Diaconescu, Gellu Dorian, Nichita Danilov, Arcadie Suceveanu, Valeriu Stancu, Cassian Maria Spiridon, Adi Cristi.

Ieșenii vor avea astfel parte de 316 recitaluri de poezie și 28 de recitaluri extraordinare, atât în colegiile naționale ale Iașului partenere festivalului, cât și la Muzeul Unirii și Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.

„Poezia la Iași” se va desfășura sub egida Festivalului Internațional al Educației și este un proiect cultural semnat de către poeții Adi Cristi, directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, și Cassian Maria Spiridon, președintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*