Placă memorială în cinstea Centenarului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/10/2018

Joi, 18 octombrie 2018, de la ora 15.00, va avea loc festivitatea de dezvelire a unei plăci comemorative amplasate la Spitalul Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon Iaşi şi care va conţine următorul text: „În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), în clădirea administrativă a Epitropiei „Sf. Spiridon” a funcționat Spitalul Militar nr. 264, iar în pavilioanele de izolare dinspre strada Universității vechi a fost găzduit Spitalul Militar nr. 170. Ordinul Asistenților Medicali aduce un pios omagiu memoriei surorilor medicale și doctorilor români și francezi care au îngrijit răniții de război și pacienții civili”.

Manifestarea este inclusă în proiectul Traseul Memoriei care își propune realizarea unui traseu turistico-istoric de punere în valoare a clădirilor monument istoric din Iași în care au funcționat instituțiile Statului Român și principalele misiuni diplomatice din perioada 1916-1918.  De asemenea, proiectul își propune promovarea în rândul tinerei generații a monumentelor închinate eroilor români și străini din perioada Primului Război Mondial.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*