Petru Bogdan, primar în anii crizei

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/10/2011

CURIERUL DE IAŞI prezintă istoria primarilor Iaşului, cei care au condus destinele oraşului din 1864 până în prezent.

După primul primariat al ultimului junimist Osvald Racoviţă, cu un intermezzo de trei luni a lui Nicolae Cănănău, Primăria Iaşi este încredinţată în perioada 1decembrie 1929 – martie 1934 lui Petru Bogdan, avocat şi om politic, care s-a dovedit a fi un bun gospodar într-o perioadă în care România, alături de alte ţări europene, intrase în criza economică.

Cultură în vremuri de restrişte

Treburile principale ale oraşului (alimentarea cu apă, pietruirea străzilor, asigurarea transportului, iluminatul public, curăţenia oraşului), responsabilităţi preluate de la primariatele dinaintea sa, nu îl opresc pe primarul Petru Bogdan să iniţieze şi să sprijine mai multe acţiuni culturale ale căror semne se pot vedea şi astăzi. Astfel, în 1930 este prezent şi deschide manifestarea prin care se inaugurează Grupul Statuar Mihai Eminescu, executat în principal din fondurile strânse de Ateneul Popular Toma Cozma, realizat de sculptorul Ioan C. Dimitriu – Bârlad. În 1932 inaugurează Monumentul eroilor din Galata, iar în iunie, acelaşi an, bustul lui Ion Creangă din Grădina Copou, realizat tot de către sculptorul Dimitriu – Bârlad. Primarul Petru Bogdan şi-a pus în joc toată energia pentru refacerea Iaşului, inundat în 1932, aproape în totalitate de viiturile Bahluiului.

Mausoleul eroilor din Galata

În anul 1928, filiala ieşeană a Societăţii “Cultul Eroilor” a hotărât construirea unui cimitir de onoare în municipiul Iaşi, cu osuar şi obelisc comemorativ, pentru înhumarea a 6.000 de soldati – eroi căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, care proveneau din cuprinsul a 15 comune din judeţul Iaşi. La data de 29 septembrie 1928, Consiliul Municipal Iaşi a aprobat, cu unanimitate de voturi, donarea unui teren în suprafaţă de 2.778 mp pe dealul din apropierea Mănăstirii Galata către Societatea “Cultul Eroilor”, în vederea construirii mausoleului şi a unui cimitir de onoare. Monumentul a fost ridicat între anii 1929 şi 1930, pe baza proiectului realizat de celebrul inginer român Henri Coandă, fost elev al Liceului Militar din Iaşi. Fondurile pentru construirea acestuia au fost colectate prin subscripţie publică, monumentul fiind inaugurat de către primarul Petru Bogdan.



Stiri similare

  1. Primarii Iaşului – Constantin Toma, un primar alături de obşte
  2. Dimitrie Gusti, primul primar al Iaşului
  3. Dimitrie Greceanu, un primar cu destin tragic
  4. Mesajele de Paşti ale IPS Teofan şi PS Petru Gherghel
  5. Primarii Iaşului – George Mârzescu, primar şi om politic


Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!