Peste 80 de elevi ieșeni vor învăța o meserie în sistemul de educație dual

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/03/2018

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a semnat documentele necesare implementării, din această toamnă, în premieră pentru zona Moldovei, a sistemului de învățământ dual. Astfel, la solicitarea unor agenți economici, în trei colegii tehnice din Municipiul Iași vor fi formate clase de elevi care se vor pregăti în sistem dual pentru meserii foarte solicitate pe piață.

La Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, în colaborare cu SC Next Construct SRL Iași, va fi înființată o clasă de 28 de elevi în domeniul de pregătire profesională Construcții, instalații și lucrări publice. La finalul celor trei ani de studiu și de practică, 14 dintre acești elevi vor dobândi calificarea profesională dulgher-tâmplar-parchetar, iar alți 14 vor avea calificarea fierar – betonist – montator prefabricate.

Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” va colabora cu două companii. Astfel, 21 de elevi se vor pregăti în domeniul Mecanică, calificarea profesională lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic, 3 dintre aceștia urmând să-și dobândească abilitățile necesare în cadrul SC Next Construct SRL, iar alți 18 vor efectua stagiile de practică la SC Chambon SRL Iași. Tot această firmă a mai solicitat și pregătirea a 12 elevi în domeniul Mecanică, calificarea profesională operator la mașini cu comandă numerică.

Colegiul Tehnic de Transporturi și Construcții a încheiat un protocol de colaborare cu două companii, SC Apolodor 2003 SRL și SC Grup Construcții Est SA, pentru pregătirea a 22 de elevi în domeniul Construcții, instalații și lucrări publice. 11 dintre aceștia vor dobândi calificarea profesională dulgher – tâmplar – parchetar, iar alți 11 se vor califica în meseria de fierar – betonist – montator prefabricate.

„Mulțumim unităților școlare și companiilor care s-au implicat în implementarea sistemului de învățământ dual la Iași, această inițiativă constituind un real sprijin pentru elevii dornici să învețe o meserie. De asemenea, acest sistem de pregătire va putea asigura firmelor respective posibilitatea de a avea angajați calificați în meserii în care piața muncii este deficitară în acest moment. Vom acorda tot sprijinul necesar dezvoltării sistemului de învățământ dual și suntem convinși că în viitor tot mai mulți agenți economici vor investi în calificarea tinerilor din unitățile de învățământ cu profil tehnic”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În esență, învățământul profesional și tehnic dual asigură oportunități sporite de educație și formare profesională pe baza unui contract de parteneriat încheiat între agenți economici, unități de învățământ, elevi și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află instituția școlară. Astfel, pe lângă pregătirea teoretică și componenta de pregătire practică din modulele de specialitate asigurate de către școală, operatorii economici vor asigura pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice, precum și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor.

Comments

comments

Categoria: educatie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*