Peste 50.000 de persoane au participat la evenimentul Noaptea Muzeelor, organizat la Iași

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/05/2014

Anul acesta cele mai multe muzee din țară s-au deschis la Iași, respectiv 20 de muzee și instituții de cultură.

noaptea muzeelor_3

1.    Palatul Roznovanu – 3.000 de vizitatori

La Palatul Roznovanu s-a vizitat Sala Coloanelor, Sala Mare și pentru prima dată, special pentru acest eveniment, a fost deschis Salonul oficial (foto) unde primarul Iașului primește delegațiile oficiale, ambasadori, personalitățile din România și din străinătate care vizitează orașul.

De asemenea, s-a amenajat ”Expoziția document: 100 de ani de la Primul Război Mondial”, împreună cu Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale și Complexul Muzeal Moldova Iași. Aceasta cuprinde obiecte, decorații și fotografii din timpul Marelui Război. Datorită interesului manifestat de vizitatori față de această expoziție despre Primul Război Mondial, Primăria Iași a decis că vizitarea expoziției se poate face și în această săptămână, în intervalul orar 09.00 – 16.00. Intrarea este liberă.

2.    Starea Civila- 2.800 vizitatori

Acte de stare civilă ale personalităților ieșene –  expoziție cu acte de stare civilă ale personalităților ieșene: Petru Poni, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu, Grigore Cobălcescu, Osvald Teodoreanu, D.D. Pătrăşcanu, Garabet Ibrăileanu, P.P. Panaitescu, George Lesnea. Parteneri: Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale

3.    Numărul de vizitatori la celelalte muzee participante:

  • Turnul Golia şi Casa Diaconului Ion Creangă  – 3.952 vizitatori
  • Muzeul Literaturii Române Iași a deschis 10 muzee literare ieșene, (Muzeul „Vasile Pogor”, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Mihai Codreanu”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, Muzeul „Otilia Cazimir”, Muzeul „G. Topîrceanu”, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Ion Creangă” și Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mircești). S-au înregistrat 14.943 de vizitatori.
  • Complexul Muzeal Moldova (Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu, Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași, Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, Muzeul Viei și Vinului din Hârlau) 24.500 vizitatori
  • Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” – 1.500 vizitatori

De evenimentul Noaptea Muzeelor s-au bucurat și numeroase persoane care au venit în Iași în acest week-end pentru a participa la slujba de beatificare a Episcopului Anton Durcovici.

TOTAL VIZITATORI – 50.695

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*