Peste 430 de lucrări efectuate de Termo-Service în luna noiembrie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/12/2013

De la începutul lunii noiembrie, echipele de intervenţie ale Termo-Service au remediat 436 defecţiuni apărute la instalaţiile sanitare, electrice şi la cele de încălzire. Salariaţii societăţii au intervenit atât la instalaţiile din subsolul imobilelor cât şi în apartamentele locatarilor, la solicitările acestora. Din numărul total, 103 reparaţii au avut în vedere instalaţiile de energie termică. 12 s-au desfăşurat pe timp de noapte, acestea intrând în categoria intervenţiilor rapide.

Dispecerat non-stop

termo-service_interiorLa cele urgente, muncitorii Termo-Service au intervenit la reţeaua de agent termic atât în subsolul blocurilor cât şi în apartamentele locatarilor, indiferent de oră. Sunt echipe de permanenţă, iar locatarii care au probleme pot suna la numărul de telefon 0232.218.253, dispecerat non-stop. “Pentru viitor, le recomandăm clienţilor să ia măsuri de revizie şi reparaţii la instalaţiile de energie termică încă dinainte de începerea furnizării pentru ca acestea să poată fi realizate etapizat şi, astfel, să nu existe nici întreruperi în alimentarea cu agent termic”, a afirmat Tudor Tudose, directorul general al Termo-Service.

600 de asociaţii

Termo-Service a fost înfiinţată în anul 2001 prin hotărâre de Consiliu Local.  Administratorul a 600 de asociaţii de proprietari din toate zonele Iaşului (aproximativ 20.000 de apartamente), societatea are cel mai mic tarif de administrare pentru întreg pachetul de servicii: administrarea blocului, administrarea tehnică şi administrarea juridică. Termo-Service, cea mai mare firmă de administrare a imobilelor, are un sediu central în Metalurgie, patru centre zonale şi 19 administraţii de clădiri.

Servicii oferite clienţilor :

  • Administrare clădiri – management de proprietate, financiar şi juridic;
  • Reparaţii casnice: tâmplărie, lăcătuşerie, instalaţii electrice şi sanitare;
  • Lucrări de termosistem;
  • Lucrări de hidroizolaţie;
  • Lucrări de îndepărtare a zăpezii şi a ţurţurilor;
  • Lucrări de tehnocorecţie a vegetaţiei
  • Serviciul de curăţare a covoarelor.

Diversificarea serviciilor

Din 2012, Termo-Service a lansat şi un serviciu de curăţare a covoarelor. Astfel, pe lângă serviciul propriu-zis de curăţare, instituţia oferă şi posibilitatea de a prelua şi preda covoarele la domiciliul ieşenilor. Solicitarea acestui serviciu se face la reprezentantul Termo-Service din zona de domiciliu a clientului, acesta având posibilitatea de a alege modul de predare al covoarelor, fie la Administraţia de Clădiri de care aparţine, fie poate solicita ca o echipă să vină să-l ia de acasă. Clientul va achita 6 lei/mp în cazul în care duce el însuşi covorul la Administraţia de Clădiri de care aparţine. Tariful va fi de 7 lei/mp atunci când covorul este preluat de la domiciliul clientului.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*