Peste 200 de ieșeni au ieșit cu bicicletele pentru Marea Unire

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/09/2018

Primăria Municipiului Iași, Baroul Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Asociația pentru Dialog în Justiție s-au implicat activ în organizarea CIVIC Bike, un eveniment care şi-a propus să celebreze 100 de ani de la Marea Unire pe bicicletă.

Pe 22 septembrie, în cadrul Săptămânii Mobilității, peste 200 de ieșeni iubitori de mișcare în aer liber au participat la un tur cu bicicleta dedicat Centenarului, vieții sănătoase și spiritului civic.


Turul cu bicicleta s-a adresat amatorilor de sport și sănătate care luptă împotriva poluării aerului, dar și celor care iubesc Iașul și vor să transmită un mesaj civic de responsabilizare a cetățenilor și a reprezentanților administrației. Startul s-a dat din fața Palatului Culturii, urmând traseul str. Anastasie Panu, str. Tg. Cucu, bd-ul Independenței, urcare până în Copou cu revenire prin Fundație către Primăria Municipiului Iași, unde bicicliștii au participat la o dezbatere publică în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași cu reprezentanți ai administrației locale, personalități din justiție, educație și învățământ.
Scopul turului a fost promovarea unui stil de viață sănătos, creșterea gradului de încredere socială și transparență, facilitarea dialogului constructiv între cetățeni și reprezentanții administrației.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*