Pe urmele lui Ion Mitican – Mari realizări ale Iaşului: Primul tren sosea în Gara Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/04/2012

Curierul de Iaşi continuă seria de evocări din istoria Iaşului, adunate şi îngrijite de Ion Mitican. Rubrica „Cronica unui vechi ieşean” va găzdui, în memoria sa fragmente din volumele publicate pe parcursul anilor la Editura Tehnopress. Materialele au fost puse la dispoziţie prin bunăvoinţa editorului Ionel Săcăleanu.

1870 – Oraşul îşi inaugura gara

Micile lucrări executate în primii ani ai Primăriei se încununau cu marea realizare a anului 1870, petrecută în scurtul primariat (mai-octombrie 1870) al lui Teodor Tăutu, urmaşul lui Dimitrie Gusti: Miercuri, 20 mai/1 iunie 1870 „la 5,45 oare după ameadă trenul cu locomotiva îmbrăcată serbătoresce a făcutu majestoasa sa intrare în oraşul nostru” , scria „Curierul de Iassi” din 21 mai.

Era primul tren, inaugural, ce sosea în gara Iaşilor, tocmai deschisă odată cu linia Paşcani -Iaşi – ramură a căii ferate Roman-Suceava (Iţcani), construită de Societatea austriacă Lemberg -Cernăuţi – Iassy şi dată în exploatare la 3/15 decembrie 1869. Potrivit Actului de Concesiune încheiat cu guvernul român la 24 mai 1868, societatea L.C.I. urma să prelungească pînă către Iaşi, Roman şi Botoşani drumul de fier Viena – Cracovia – Lemberg – Cernăuţi – Suceava. La 14 iulie 1868 primii specialişti sosiseră pe şesul Bahluiului pentru amplasarea staţiei, potrivit hotărîrilor Consiliului comunal. Lucrările intrînd apoi în atenţia tîrgoveţilor şi a edililor, consilierul comunal Scarlat Pastia împreună cu arhitectul Niciman şi inginerul Bogus stăteau mereu cu ochii pe zidării, întocmind rapoarte de verificare şi informînd jurnalele despre starea lor.

Bucuria inaugurării nu cunoştea margini, trenul fiind întîmpinat „de o bandă (fanfară) militară şi una naţională” şi de aproape toţi ieşenii.

La ea nu participau însă autorităţile locale, prefectul, primarul, membrii Consiliului comunal, cu toate că îşi doriseră nespus evenimentul şi Primăria contribuise intens la realizare, fixînd locul staţiei, dînd terenuri, facilitînd exproprierile necesare, stabilind, cu proiectantul, stilul veneţian gotic al palatului gării – inspirat după arhitectura Palatului Dogilor de pe Canal Grande – urmărind apoi execuţia şi intervenind atunci cînd se constatau nereguli. ( “Dreptatea”, 30 martie 1869). Motivul? Guvernul nu acceptase deschiderea oficială a liniei fiindcă lucrările nu erau încheiate.

Populaţia, în schimb, trăia din plin momentul, bucuroasă că avea acces direct şi comod, cu trenul, la oraşele din centrul Europei şi chiar la capitală, luînd bilet Iaşi -Bucureşti via Cernăuţi – Viena – Budapesta, de unde se cobora cu vaporul pe Dunăre, pînă la Giurgiu, folosind mai departe trenul – ajuns pe malul Dîmboviţei, la 31 octombrie 1869. Ruta aceasta urma să fie folosită pînă în 1/13 septembrie 1872, cînd se termina linia ferată Roman – Bucureşti.

Nicolae Gane – primele străzi asfaltate

Preocupat de schimbarea oraşului şi de modernizarea străzilor – ce aveau pe atunci puţine pavaje de piatră cubică şi de rîu – Nicolae Gane, alesul Iaşilor dintre anii 1872 şi 1876, punea pe tapet acoperirea acestora cu asfalt, după metode europene. Trecînd peste împotrivirea unor consilieri comunali şi chiar a unor gazetari, lansa chemarea pentru drumuri „drepte ca masa” , cerînd constructorilor să-şi arate priceperea. Prin iulie 1872, un antreprenor din Varşovia, turna primii 60 de metri de asfalt, pe strada Lăpuşneanu. Vestea, cît şi lucrarea , erau însă întîmpinate cu zarvă şi răceală, unii tîrgoveţi socotind că asfaltarea străzilor era periculoasă pentru caii de la trăsuri, putîndu-şi „desghina” picioarele. Primarul însă nu se lăsă perturbat şi angajă Compania W.C. Callender din Londra pentru a construi şi întreţine „stradele şi trotuarele” oraşului: 40.000 m.p. străzi centrale acoperite cu asfalt comprimat, 150.000 m.p. trotuare acoperite cu asfalt vărsat (57 de străzi), 7.000 m.p. străzi acoperite cu piatră cubică ( între care şi strada Carol ), 7.000 m. acoperite cu bolovani de rîu ( precum strada Română – azi Lascăr Catargi ) şi 15.000 m.p. şoseluite. Contractul (nr. 4835) se înregistra la 24 mai 1873.

Astfel, în cîţiva ani, oraşul luă altă înfăţişare.

Aplecarea aceasta, edilitară, a primarului Nicolae Gane, considerată de junimişti în dauna literaturii, pe care o neglija, dădea prilej lui Iacob Negruzzi, secretarul „Convorbirilor literare” să-i închine cîteva versuri acide, după cîştigarea alegerilor de rivalii politici – liberalii -, şi numirea altui primar (mai 1876). Le rostea cu şarm la Banchetul Junimii din 24 octombrie 1876:

„Nicu Gane, ca primar/ De belferi (fracţioniştii liberali) n-avea habar.

Pastia oricît ţipa/ Nicu Gane asfalta,

Caii cad pe cap mereu/ Nicu asfalta din greu,

Asfalta întregul Iaşi/Pîn în deal la Tătăraşi…

Dar cînd era la sfîrşit/ Belferii l-au sictirit,

Căci uliţele prea bune/ Dau o nouă direcţiune.”

1873 – Hala îşi deschidea porţile

O mare lucrare din timpul primului mandat de primar a lui Nicolae Gane se sărbătorea la 30 martie 1873, cînd se deschidea uriaşa Hală, construită din fier, pe fostul loc şi cimitir al bisericii Sfînta Vineri, transformat în medean (piaţă alimentară). Construcţia era suportată de guvern, Primăria dînd numai terenul, o parte luat prin exproprieri, plătite la înţelegere cu proprietarii încă din timpul primariatului lui C.C.Cerchez (1871). Se executase sub conducerea arhitectului Niciman, întreaga fierărie sosind de la Paris.

Încheierea lucrărilor prilejuise o agapă oficială şi un bal inedit al constructorilor sub bolţile largi ale subsolului cu depozite răcoroase pentru păstrarea alimentelor. În ceaune uriaşe se coceau mămăligile din cîte un sac de făină, iar pe vergi lungi se frigeau batalii pentru hrana sutelor de lucrători prinşi de vîrtejul horelor şi sîrbelor înfocate. Cele vreo sută de gherete, rînduite sub uriaşa marchiză, pline cu carne, brînzeturi, fructe şi alimente de primă trebuinţă, primeau vizitatorii cu bogăţia lor îngemănată.

Ion Mitican

Fragment preluat din volumul „Primăria Municipiului Iaşi – pagini de istorie, evocări, legende” apărut la Editura Tehnopress

* Titlul şi intertitlurile din text aparţin redacţiei

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*