Pe uliţa Veseliei, la “Madame Alexandre”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/11/2014

În Iaşul de altădată, strada Lăpuşneanu (sau a Veseliei cum a mai fost numită) a fost cunoscută pentru restaurantele, grădinile şi cofetăriile sale.

Renumită confiseriţă
Faimoasă a fost grădina de vară (cu scenă) “Madame Alexandre”, aflată mai la vale de cinematograful Trianon şi-n spatele său, într-o fostă livadă boierească cu vedere spre strada Lăpuşneanu. O parte se situa cam pe locul parcării actuale, dintre cinematograf şi fosta cofetărie Amandina. Grădina a deschis-o Alexandra Sfetcovici, renumită confiseriţă, care şi-a revendicat meritul răcoririi ieşenilor cu apa gazoasă “Soda”, încă din 1867, şi îndulcirea foştilor bonjurişti, deveniţi mari bărbaţi de stat. La Crăciun, pe la 1870, vindea bomboane cu precizarea: “din fabrica mea” (Curierul de Iassi, 20 decembrie 1870).

Lume, buluc
Împrumutând nişte galbeni, prin ianuarie 1873 a ridicat şi un local spaţios, la stradă, compus din saloane mari la parter, vreo cinci vitrine şi un şirag de odăi deasupra, pentru chiriaşi. Spectacolele, cafelele, muzica, bomboneturile şi îngheţatele celor mai talentaţi cofetari strângeau atâta lume în serile călduroase încât mesele locantei se revărsau pe trotuar şi pe uliţă, ajungând până peste drum, în ograda Ruxandei Sturza, pe locul unde s-a ridicat apoi hotelul Palace (1923), aripa de azi a hotelului Traian.

Pe două rânduri
Cum îşi amintea poetul Dimitrie Anghel seara “în faţa cofetăriei celebre M-me Alexandre” trăsurile stăteau pe două rânduri. Duducile şi duducuţele, adică mămuţele şi fecioarele lor, se întorceau de la plimbarea Copoului: “Evantaiurile prind să bată, cavalerii se întrec care de care şi băieţii din prăvălie vin legănând tablalale cu dulceţuri şi cu îngheţate, slujind în trăsuri cucoanele care, săturate de luciu de lună şi cântec de lăutari şi înviorate de aer curat, mănâncă cu poftă, ţinând cu mănuşatele lor mâini graţioase farfurioare cu bunătăţuri. Cavalerii îşi servesc favoritele… şi stau gravi…” (Dimitrie Anghel, Fantome, 1911).

Marele Matei Millo
Venit acasă, pe scena de la Madame Alexandre a apărut într-un turneu şi marele actor Matei Millo, jucând magistral în două piese, total deosebite: “Un poet…romantic” şi “Cucoana Chiriţa la Paris” (18 august 1877). Cu acest prilej, a mărturisit dorinţa de a rămâne pentru totdeauna la Iaşi (Curierul de Iassi, 21 august 1877). Din ianuarie 1896, cofetăria s-a transformat în “Caffe Chantant”, pe scena ei poposind “Dl şi dna Riget de la varieteul <<Eldorado>> din Paris”, potrivit Curierului din 4 ianuarie 1896.

Mulţi tineri studioşi
Comerţul cu zaharicale şi cafele, însoţit de fanfare şi trupe actoriceşti a atras şi mulţi tineri studioşi, simpatizanţi ai Clubului Studenţesc, înfiinţat în martie 1875 şi mutat aici, din Hotelul Rusia (1 mai 1876). Mesele elegantei cofetării la care soseau, pe adresa Clubului, vreo 36 de publicaţii, adunau laolaltă studenţi şi profesori, actori şi gazetari, membri din oficiu ai clubului. Dintre ei nu lipsea nici poetul Mihai Eminescu, de vreme ce gazeta “Curierul de Iassi”, din 6 aprilie 1877, la care era redactor, a publicat nota: “Cofetăria M-me Alexandre. Reputaţiunea de care se bucură această cofetărie, după a noastră părere, este binemeritată. Elegant mobilată, serviciul prompt fac ca ea să fie un local plăcut de lectură şi de petrecere, drept care cu drept cuvânt merită tot concursul publicului ieşean; ce în adecă nici nu-i lipseşte”.

Frumoasă zidire
Cum avea să povestească colegul său botoşănean, avocatul Gh. Bojeicu, poetul Mihai Eminescu locuise o vreme chiar la etaj, “în casele foste M-me Alexandre”. Deşi clădirea cofetăresei, din strada Veseliei, era convenabilă, uscată şi luminoasă, fiind una dintre cele mai frumoase şi noi zidiri, noaptea semăna cu un infern. Când nu-şi încercau vocile şantezele aciuate în odăile rânduite pe cerdacul lat de sus ori nu bubuia fanfara Dorobanţilor, instalată sub ferestre, trosnea ca un tun toba cea mare a Roşiorilor.

mihai_eminescuL-a găzduit pe poet
Trecând cofetăria fiului I.A. Sfetcovici, după 1875, Madame Alexandre a rămas chiriaşă la parterul propriei clădiri (cu numărul vechi 39). Scoasă la mezat pentru plata împrumutului luat de la avocatul C. Lepădatu, s-a văzut nevoită să i-o vândă. Acesta a lăsat-o fiului Emil C. Lepădatu (după 1900), urmat de Herman Polac, devenit proprietar. Imobilul cu vreo 28 de camere, extins, avea două etaje la stradă şi trei în curte. Într-o odaie, “la etajul al III-lea din casele Lepădatu, strada Lăpuşneanu” (cum se numea acum clădirea construită de Alexandra Sfetcovici) a fost găzduit în ianuarie 1885 şi poetul Mihai Eminescu, abia ieşit din spitalul Sf. Spiridon unde îşi vindecase piciorul fracturat, pe o scară, la hotelul România din Piaţa Unirii.

Cum arăta camera
Descrierea încăperii a lăsat-o posterităţii fosta sa adoratoare, Maria Bănulescu, soţia doctorandului Gavrilescu, care îi tratase afecţiunea în bolniţa Sf. Spiridon. “Cum intrai în această odăiţă te lovea simplicitatea ei. În faţă, o oglindă cu consolă, în mijlocul casei o masă; la stânga odăii, în fund, un pat simplu de fier cu vergi, la capătul patului o măsuţă în dreptul ferestrei şi două scaune simple, nimic aşternut pe duşumea. Pe măsuţa de la cap un sfeşnic, o garafă cu apă şi un teanc de sferturi de hârtie albă, un condei şi o călimară. Pe jos şi pe mese tot soiul de reviste, broşuri, cărţi… precum şi numeroase bucăţi de hârtie cu versuri şi proză unele şterse, altele rupte şi mototolite” (“Mişcarea”, 1 noiembrie 1925).

Domnişoara Dawson
Localul fostei cofetării M-me Alexandre avea printre chiriaşi şi o cântăreaţă englezoaică, “bătrână şi sentimentală”, domnişoara Dawson. Stătea “în acelaşi gang, uşă în uşă” cu poetul. Acompaniindu-se la pian, cânta toată ziua. “Dis-de-dimineţile de vară, mai ales, erau adevărate chinuri pentru nefericitul poet”. Rămânând mai mult în casă era silit să asculte “vocalizele” bătrânei pianiste care deschidea în zori ferestrele şi începea exerciţiile, fredonând şi repetând fragmente din producţiile sale. Eminescu ar fi scăpat, după cum se povestea, dresând un câine care trăia şi el pe culoar, din mila locatarilor. După un timp, atunci când domnişoara Dawson începea să cânte, atunci şi câinele lătra, după tactul muzicii. “Schelălăia bietul câine, că-ţi venea să apuci câmpii (…) Enervată, d-ra Dawson înceta să cânte şi închidea uşa disperată de înfiorătoarele urlete ale câinelui. La Sf. Gheorghe, Eminescu a scăpat de vecina sa” (Icoane, cugetări şi fapte din viaţa lui Eminescu, Corneliu Botez, Omagiu, Galaţi 1909).

Cofetăria italienilor
Din dorinţa de îndulcire a vieţii ieşenilor, doi italieni deschiseră şi ei o cofetărie, în palatul senatorului Drossu, sediul de astăzi al artiştilor plastici. Au înzestrat-o cu tot tacâmul: grădină, scenă, artişti (de varietăţi), fanfară sau orchestră, plus specialitatea casei: “îngheţată napolitană” şi “bombe glace” – o îngheţată sub formă de praline. Întâmpinând musafirii încă de la intrare, o nimfă zâmbitoare îi conducea la mese şi la galantarele cu prăjituri, poftindu-i să aleagă. (un articol de Ion Mitican)

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*