Pe Lăpuşneanu, odinioară: cârciumioare cu parfum literar

Publicat de Curierul de Iasi la data de 11/08/2014

Strada Lăpuşneanu de altădată atrăgea călătorii şi ieşenii prin numeroase locante, bodegi, restaurante şi cofetării. Amintirea multora dintre ele a străbătut veacurile. Deşi demult dispărute, atmosfera de „La moş Berl”, de la „Respect general” sau de la „Fraţii Smirnov” şi „Academia Liberă” merită rememorate.

Berl Finkelştein, negustor omenos şi foarte apreciat de intelectuali, era vizitat cu plăcere de Eminescu, Creangă şi Caragiale

Berl Finkelştein, negustor omenos şi foarte apreciat de intelectuali, era vizitat cu plăcere de Eminescu, Creangă şi Caragiale

La Moş Berl
Depozitul de vinuri al lui Berl Finkelştein ocupa clădirea de la numerele vechi 20 şi 22 ale străzii Lăpuşneanu, cam pe locul trotuarului din faţa Palatului Telefoanelor, spre Râpa Galbenă. Bolţile deţinute de moş Berl, cum era numit de prieteni, avea hrube pe două rânduri, întortochiate sub stradă şi care adăposteau butoaie pântecoase pline cu vin. Clădirea cu un etaj fusese cumpărată în octombrie 1873 pentru „1.750 de galbeni zimţaţi”, proprietarul anterior deţinând-o din 1854 (Arhivele Naţionale – Filiala Iaşi, dosar 58/20/24). Mai mult decât licorile cristaline, la moş Berl, ieşenii erau atraşi de personalitatea proprietarului, negustor omenos şi foarte apreciat de intelectuali.

Eminescu şi Caragiale
O descriere nostalgică făcea în perioada interbelică Rudolf Şuţu, amintind de marile personalităţi ce au stat la mesele bodegii lui Berl. „N-a fost doar un simplu magazin de vinuri la Berl Finkelştein din str. Lăpuşneanu. Atmosfera de aici păstra din parfumul trecutului mai totdeauna. Berl Finkelştein era omul manierat, care ştia să atragă pe cei mai de seamă ieşeni. Boerimea Iaşilor şi intelectualii aici nimereau, în acest local care a ajuns centrul de întâlnire şi recreere al ieşenilor. De câte ori Caragiale nu-şi trecea ceasurile aici, stând de vorbă cu moşu Berl, savurând nectarul din Cotnari ! De câte ori Eminescu nu se aşeza într-un colţ al unei odăi, singuratec, scriind cu creionul pe fâşii de hârtii înguste, pe care le avea gata tăiate în buzunar şi apoi le arunca sub masă când nu-i plăcea ce-a scris! Şi de câte ori băiatul de serviciu nu a măturat dimineţile foile de hârtie aruncate de Eminescu, asvârlindu-le afară !…” (Rudolf Şuţu – Iaşii de odinioară).

În dreapta imaginii, clădirea în care a funcţionat depozitul de vinuri „La moş Berl”, gazdă a numeroase întâlniri bahice şi literare

În dreapta imaginii, clădirea în care a funcţionat depozitul de vinuri „La moş Berl”, gazdă a numeroase întâlniri bahice şi literare

Gazdă a junimiştilor
„La moş Berl” erau găzduite şi întrunirile vesele ale junimiştilor, în frunte cu Iacob Negruzzi. De altfel, Berl Finkelştein avea o cordială şi lungă colaborare cu Junimea, în casele sale de pe strada Golia (Cuza Vodă) adăpostind tipografia societăţii culturale. Clădirea de pe Lăpuşneanu păstrează şi amintirea publicaţiei „Revista Fotografică – jurnal ilustrat pentru fotografie” a cărei prim număr vedea lumina tiparului pe 31 ianuarie 1901. Cu apariţie lunară, revista era patronată de Societatea Amatorilor de fotografie şi demonstra interesul ieşenilor pentru, la acea vreme, destul de noua artă a captării imaginilor.

La Respect General
Mai sus pe Lăpuşneanu, trecătorii izbuteau cu greu să reziste tentaţiei de a vizita cunoscuta cârciumioară a lui Moise Zingher, inventatorul „fleicii naţionale pour sang” sau al „primei fleici române”, cum se lăuda în gazeta Opinia (25 mai 1897). Proprietarul era renumit însă şi pentru formula de primire a clienţilor: „Vă salut cu respect general”. De aici şi firma „La Respect General” care trona deasupra restaurantului. Îşi deschisese prima locantă, prin 1896 în apropierea Teatrului Naţional pe care apoi o transferase pe strada promenadelor într-o „căsuţă gălbuie”, vecină cu mai impunătoarele Case Valter. De la celebra firmă de pe Lăpuşneanu, se spune că s-a inspirat scriitorul Cezar Petrescu pentru romanul ieşean „La Paradis General”. Vinurile de „culoare cristalină” ale lui Zingher inspirau pe oamenii politici, pe scriitori, studenţi şi actori. Aceştia din urmă îşi învăţau rolul cu o ulcică în faţă aşteptând nerăbdători faimoasa fleică a locantei şi renumitul caşcaval la capac. Se simţeau în mediul lor, căci pe lângă vechea firmă, locantierul mai atârnase una, de conjunctură „La umbra lui Hamlet”, aşa cum aminteşte Rudolf Şuţu.

Aglomeraţie în faţă „La Respect General”, faimoasă locanta a străzii Lăpuşneanu până în 1918

Aglomeraţie în faţă „La Respect General”, faimoasă locanta a străzii Lăpuşneanu până în 1918

Popas sadovenian
În prăvălia unde domnea respectul general poposea întreaga boemă ieşeană, printre ei şi Mihail Sadoveanu, care redă un episod de aici în nuvela „Prieteni”. Marele scriitor îl însoţea pe Alexandre Lebrun, călător francez care făcea înconjorul lumii pe jos. Îl întâlnise în capătul străzii Lăpuşneanu, căutând un loc pentru masă şi odihnă. Aflat la îndemână, intrau la Respect General. O tânără evreică de vreo 16 ani „tocmai aprindea lampa atârnată de tavan şi sticlele cu băuturi colorate luciră în geamuri. Cum se dădu jos de pe scaun şi ne întâmpină, ochii ei mari şi minunaţi se aţinti asupra franţuzului c-un fulger de veselie”, a întrebat clienţii ce doresc şi apoi a servit musafirul cu „puţin peşte, c-o bucată de brânză, c-o felie de pâine şi un pahar de vin”. Musafirul era încântat căci tânăra vorbea perfect franţuzeşte.

Datoriile scrise cu cretă pe uşă
Clienţi nelipsiţi, la vremea când se descărca un butoi cu vin proaspăt, erau şi poetul Mihail Codreanu cu amicul său, Ioniţă Fîntînaru. Când nu aveau cu ce plăti consumaţia, şi asta se întâmpla destul de des, notau datoria, cu cretă pe o uşă, în vederea socotelii, mult aşteptată de locantier. Odată, într-o toamnă, privind pe geam, Fîntînaru observă că se descărca un butoi mare cu vin şi-l întrebă pe Codreanu: „Da’ pe aista când l-om mai bea, măi Mihai?” Tacticos sonetistul i-a răspuns: „Cu răbdare şi… puţină cretă, îl dovedim până la urmă” (Radu Constantinescu – Temă cu variaţiuni). Creditul lor era nelimitat deşi pe un perete trona afişul clasic, scris cu litere de-o şchioapă : „Cui îi dai pe datorie, / Nu-l mai vezi în prăvălie./ Pierzi averi, ba chiar şi bani/ Şi mai capeţi şi duşmani”. Din pricina formulei de adresare, locantierul îşi făcuse un nume de onoare din Respect General. „Amatorii de grătar şi vinuri bune îl cunoşteau cu toţii. Dar nu oricine putea fi consumatorul lui. Clientul trebuia să fie «apreciat, considerat şi stimat». Altfel nu-l primea şi spunea: «Eu sunt Respect general. La mine nu vine oricine» şi nu venea oricine. Dar cine venea, făcea parte din familie şi plata era un lucru secundar…”, scria, contemporan cu faimoasa locantă, gazetarul Blumenfeld.

Sfârşitul cârciumioarei
Locanta a rezistat şi cumplitelor zile ale Primului Război Mondial când a hrănit miile de refugiaţi cu fasole, crupe şi doar aroma unei bucăţi de cârnat vânturat prin oale, iar când nu mai găsea nici o boabă le dădea ceai cu mămăligă friptă. Sfârşitul războiului a însemnat, însă, şi sfârşitul restaurantului lui Zingher. Prăvălia a fost transformată după 1918 în magazin de băuturi spirtoase şi bar, pentru ca mai apoi, în locul faimoasei cârciumioare să poposească pentru o vreme magazinul Radio – Telefunken al inginerului Gh. Iritz (1938). (de Ion Mitican)

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*