Parteneriat pentru FILIT între municipalitate şi Muzeul Naţional al Literaturii Române

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/09/2017

Apropiata ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT), ar putea beneficia de un sprijin financiar în valoare de 70.000 de lei din partea municipalităţii ieşene. În acest sens, consilierii locali vor dezbate în şedinţa de vineri, 29 septembrie, proiectul unui acord de parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi pentru organizarea celei de-a V-a ediţii a FILIT în perioada 4 – 8 octombrie 2017, manifestare care reuneşte mari nume ale literaturii şi lumii culturale, printre care şi doi laureaţi ai premiului Nobel (Svetlana Aleksievici şi Gao Xingjian).

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT este o manifestare de referință pentru mediul academic din Iași care reunește mari nume ale literaturii și lumii culturale de pe întregul mapamond. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta.

Acest festival va strânge 300 de invitați, printre cei confirmați aflându-se doi laureați ai prestigiosului Premiu Nobel – Svetlana Alexiaevici și Gao Xingjian, Jeff Lindsay (autorul seriei de romane și al serialului omonim „Dexter”), autori britanici, polonezi, norvegieni, olandezi etc.

Cu peste 26.000 de vizitatori în anul 2013, FILIT a fost nu doar un succes de public, ci a pus bazele și unor colaborări viitoare cu festivaluri similare din Franța și Elveția și a creat cadrul perfect de întâlnire a scriitorilor români cu traducători în limbile engleză, germană, spaniolă, norvegiană etc. Astfel, organizarea festivalului reprezintă un eveniment de interes public care depăşeşte cadrul local şi naţional.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*