Parteneriat între Primărie şi USR – filiala Iaşi în vederea editării revistei “Convorbiri literare”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/06/2018

Uniunea Națională a Scriitorilor Români – filiala Iași va încheia un acord de parteneriat cu Primăria Municipiului Iași în vederea editării revistei Convorbiri literare, sub egida celor doua instituții, ca publicație literară a Municipiului Iași. Suma alocată va fi de 200 000 de lei și acoperă costurile de tipar, dar și cele pentru drepturile de autor.

„Aflată în cel de-al 151-lea an al existenței sale, continuitatea revistei ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR) este pusă sub semnul întrebării din cauza slabei finanțări asigurate de forul profesional al literaților din țară. Acesta este motivul pentru care USR, prin filiala de la Iași, propune municipalității ieșene ca această fundație a culturii române să apară, începând cu anul Centenarului, sub egida și cu finanțarea Primăriei Municipiului Iași. Fără a deveni o publicație susținută financiar exclusiv din bugetul local, USR asumându-și în continuare cofinanțarea acestui proiect editorial, se propune ca revista Convorbiri literare să facă obiectul unui acord de parteneriat între cele două părți, în urma căruia aceasta ar urma să devină oficial revista literară a orașului Iași”, se arată în referatul de specialitate al proiectului de hotărâre.

Cheltuielile redacționale vor fi acoperite de USR, filiala Iași, din fonduri proprii sau din alte surse.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*