Pariu cu ieşenii care vor să încurajeze lectura: 5.000 de cărţi donate până pe 31 mai!

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/05/2018

Prin proiectul “Biblioteca pentru toţi”, organizaţia RO100 Iaşi invită ieşenii să doneze cărţi pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte din Iași și localitățile alăturate.

 

“Ne propunem să strângem cărți pentru bibliotecile școlare la nivel I-VIII, licee, centre plasament și centre pentru bătrâni, care din varii motive fie au un patrimoniu insuficient, uzat, fie este inexistent. Obiectivul acestei acțiuni este de a strânge 5000 de cărți până pe 31 Mai 2018, cu perspective de continuare și după această dată, în măsura în care vor mai fi solicitări din partea donatorilor”, au declarat reprezentanţii asociaţiei RO100 Iaşi.

Până în prezent, colecta cărților s-a făcut direct de la locația donatorilor, urmând ca pe 19, 20, 26 și 27 Mai toţi cei care vor să ajute pot aduce cărţile și la punctul de colectare situat în Parcul Copou (vizavi de Super Copou), în intervalul orar  9:00-18:00. Ulterior, membrii asociaţiei se vor ocupa de selecția, sortarea și redistribuirea lor către beneficiarii campaniei.

Beneficiarii acestei acțiuni vor fi Centrul de consiliere și sprijin pentru tinerii cu vârste peste 18 ani, sat Valea Adâncă, Centrul de zi pentru copii “Ioanid Romanescu”, sat Voinești, Centrul de Îngrijire “Alinare Mică”, Iași, Şcoala Gimnazială Nr.1, sat Domniţa – Ţibana, Şcoala Gimnazială “ARON VODĂ”, sat Aroneanu, Centrul de resurse pentru copii şi tineret “Don Bosco”, Iași

 

 

Comments

comments

Categoria: Societatea civila





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*