Părintele Dan Damaschin: „ Provocarea Paștelui 2019 pentru mine e să renaștem de bună voie, nu de nevoie!”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 25/04/2019

Trăim într-o lume care s-a suit într-un tren de mare viteză, făcut din plastic fragil și propulsat doar de o crâncenă dorință a omului de a crește cât mai rapid, cât mai mare și de a aduna cât mai mult. Și cum dorința e mama tuturor suferințelor, ne-am propus să căutăm alinare și răspunsuri la părintele Dan Damaschin, paroh al Bisericii cu Hramul „Nașterea Domnului” din cadrul Maternității Cuza Vodă Iași și proaspăt ales de municipalitate „Cetățean de Onoare al Orașului Iași”. Îmi place să-i spun „părinte” și nu doar preot. Asta pentru că eu personal îl percep drept un om cald și smerit, cu mult har și multă căldură sufletească, implicat direct în viața comunității ieșene. Genul de misionar al secolelor trecute care-și pune galoși și se afundă în noroaiele mahalalelor și ale zonelor defavorizate ca să facă bine direct oamenilor pe care îi întâlnește. Nu stă la adăpost de frig și ploaie. Asta îl face „părinte”. Cum l-am întâlnit prima oară? Voiam să donez niște cămăși oamenilor nevoiași și am postat pe Facebook. „Nevoiașul” care m-a convins să-l ajut cu haine a venit să „ridice” donația la volanul unui BMW Seria 3. Atunci mi-am adus aminte că părintele Damaschin distribuia ajutoarele exact acolo unde era nevoie. Și iată-mă acum față în față cu domnia sa în bisericuța „Nașterea Domnului” din spatele Maternității Cuza Vodă, în miros sfios de candelă și energii binefăcătoare.

  • Părinte Damaschin, care este cel mai mare păcat al omului?
  • Mândria rămâne păcatul primordial. Ea aduce toată răutatea omenească. Iar pentru mine ca preot de maternitate mai încadrez și un al doilea păcat major, fuga de a fi părinte, care duce de cele mai multe ori la avort.
  • Unii dau vina pe Dumnezeu când pierd pe cineva foarte drag, fie mamă, tată sau copil. Care e perspectiva dreaptă de a privi lucrurile?
  • În spiritul Evangheliei lui Hristos. Noi nu murim. Noi mergem la Hristos. Creștinul nu moare. Noi ne mutăm prin moarte la viață. Noi nu rămânem orfani, văduvi, atunci când îi pierdem pe cei dragi care pleacă din lumea aceasta. Ei se mută în lumea lui Dumnezeu iar această transcendere în lumea lui Hristos va fi a tuturor, ca o mare reîntâlnire cu cei dragi. Acolo unde este adevărata fericire. Și să vă explic cum poți privi aceste pierderi care ți se par nedrepte: lucrurile bune se întâmplă în lumea noastră prin binecuvântarea lui Dumnezeu, lucrurile rele prin îngăduința lui. Toate cu scopul de a ne sfinț

Datorită părintelui Damaschin, anual peste 3000 de copii din zonele defavorizate ale Iașului merg la școală

Faptele domniei sale îi certifică distincția de cetățean de onoare al Iașului: pregătește copiii pentru școală prin achiziția de rechizite și haine în cadrul proiectului „Grăunte de muștar” și cei care excelează la învățătură sunt premiați cu o tabără la mare sau la munte sau meditații gratuite prin campania „Dăruim speranță”. Mai mult de atât, părintele a construit o casă de 300 mp numită „Casa Speranței”, cu 11 locuințe, unde vor sta pe o perioadă nederminată 11 mame cu copii. La demisolul clădirii, 50 de copii vor putea beneficia de masă, meditații și sprijin pentru a se integra în comunitate. Dar de unde a pornit totul?

  • Când l-ați întâlnit prima oară pe Dumnezeu?
  • L-am descoperit pe genunchii bunicului care mă legăna și mă învăța Tatăl Nostru. Aveam 2-3 ani. Apoi în clasele primare, când, în Săptămâna Patimilor fugeam de la ore de practică agricolă unde eram puși să curățăm pământul de mușuroaie și mă duceam la biserică să ascult cântecele bisericeșMi se părea o mare taină tot ce se întâmplă în biserică.
  • Care a fost trauma cea mai adâncă a vieții d-voastră și cum ați depășit-o?
  • ..relele din viața mea…le-am lăsat să se ducă. Dar în trecut mi-a fost greu în perioada în care m-am îmbolnăvit de diabet. Mi se părea nedrept ca elev de liceu să fiu nevoit să mă ascund de ceilalți pe la petreceri ca să-mi fac insulina în toaletă.
  • Aveți vreo întrebare căreia nu i-ați găsit încă răspunsul?
  • Nu ș..mă tot gândesc de ce mă tolerează Dumnezeu în lumea asta. De ce mă rabdă?
  • În ce sens? Aveți vreun gând să ne părăsiți?
  • Aaaa, nuu (râde luminos), mai am multe de făcut pe lumea asta! Am o misiune în care mă regăsesc, în care fac tot ceea ce pot să fie bine. Dar sunt conștient că se poate face mai mult. Și atunci Dumnezeu de ce mă tolerează pe mine să fac ce fac dacă lumea care a ieșit din biserică nu e fericită în totalitate? De exemplu, o femeie singură a solicitat un adăpost și i-am zis că nu pot că ești femeie singură, iar eu mă ocup de mame care au copii și e peste puterile mele. Nu am putut să o ajut. Și atunci îmi pun întrebarea: Dumnezeu mă rabdă pentru ce? Să găsesc și la ea soluții pentru viitor? Pentru ce mă rabdă? Poate că alții sunt mai capabili ca mine! Asta e întrebarea care mă macină.

Municipalitatea ieșeană i-a acordat recent titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași părintelui Dan Damaschin

Știindu-i pioșenia caracteristică, am vrut să-l scutur subtil de modestie pe părinte și l-am sunat  să vină la un ceai la Primărie ca să-l felicit personal pentru această onoare. A rămas nemișcat de provocarea mea.

  • Referitor la distincția de cetățean de onoare al Iașului care vi s-a acordat, ce trăiri vă încearcă?
  • O mare responsabilitate! Este ușor să fii un om valoros în ochii tuturor dar nu mă încălzește cu nimic. Fiecare apariție mediatică mai spectaculoasă îmi aduce câteva sute de cazuri în plus în biserică care îmi cer de mâncare, îmi cer casă și masă, îmi cer mai multă energie și mai mult timp extras din timpul petrecut cu familia mea. Dar gândesc că e voia lui Dumnezeu să fiu și-n mijlocul cetății și cu familia mea. Probabil că voi primi un loc de veci pe aleea celebrităților și voi fi cel mai cunoscut preot din cimitir (ne amuzăm copios).
  • În această cetate boemă a Iașului, ce credeți ca ar mai trebui făcut?
  • Aș prefera ca dincolo de a vedea oameni care plimbă căței pe alei, să văd oameni care plimbă copii. Avem o șansă unică să facem bine celor mici.
  • De-a lungul vieții, de la începuturi și până acum, fiecare dintre noi s-a intersectat cu oameni buni sau cu oameni malefici. Cine suntem noi, ființele umane, până la urmă: pelerini ai Binelui și ai Luminii sau mici demoni rătăciți în Liberul Arbitru al Universului?
  • Diferența e dată de pocăință și ridicarea din mizeria în care stai. Fiecare dintre noi este ispitit de gânduri, uneori pătimaș Diferența e că cel drept se ridică și luptă cu pornirile sale. Cedarea, capitularea și compromisul sunt atributele celui nedrept. Sunt oameni care l-au pierdut pe Dumnezeu. Ei nu mai văd în aproapele lor o ființă. Ei văd un obiect pe care-l pot folosi pentru satisfacerea propriilor plăceri care nu au nicio legătură cu valorile divine. Pentru ei, dacă Dumnezeu nu există, totul e cu putință.
  • Cum abordați subiectul legat de îngeri și demoni într-o lume a secolului 21? Să luăm un exemplu, cum convingeți un corporatist din IT să creadă în existența lor?
  • Să mergem la Spitalul de Psihiatrie, de pildă. O să fim șocați că într-un secol 21 o mare parte a pacienților internați cu patologii ce țin de zona psihiatrică apelează la rugăciunile preotului de acolo. Veți rămâne surprinși că, după tainele spovedaniei și ale împărtășaniei, ei vor căpăta vindecare și chiar alinare. Din păcate psihiatria contemporană și psihologia modernă nu au eradicat nici depresia și nici alte boli de natură psihică.
  • Chiar se pot trata depresiile și celelalte afecțiuni prin credință, rugăciune și iubire față de Dumnezeu?
  • Cele mai mari rezultate le au specialiștii din domeniu care asociază orice formă de tratament medicamentos sau terapie medicală cu terapia spirituală. Am înțeles de la unul din psihologii cu care colaborăm că prima întrebare pusă de psihiatri sau psihologi este dacă ești un om religios. Personal am lucrat ca asistent la un spital de psihiatrie în anii ’90 când nu existau aceste forme de terapie spirituală și nu țin minte să fi plecat vreun pacient acasă vindecat cu Fenobarbital, Fenitoin și Romparkin.
  • Pentru toți ieșenii care citesc Curierul de Iași, ce mesaj aveți?
  • Îmi doresc din toată inima să găsim în această Înviere bucuria renașterii prin suferință așa cum și Hristos ne-a adus Învierea după răstignirea Sa. Și provocarea Paștelui 2019 pentru mine este ceea ce ne lipsește nouă: a renaște de bună voie, nu de nevoie! Iar pentru aceasta nu e nevoie decât să te uiți la ceilalț Aș fi bucuros ca și cei care nu au suferit și o duc bine să-și ajute aproapele.

 

 Un interviu de Ciprian Moraru (Don Machiavelli)

 

Comments

comments

Categoria: interviu

Cuvinte cheie: , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*