Parcul Prieteniei Româno – Americane Woodrow Wilson

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/10/2017

O piațetă din centrul Municipiului Iași va purta numele președintelui american Woodrow Wilson. O decizie finală a fost luată de consilierii locali în cadrul ședinței de vineri, 29 septembrie.

Propunerea a fost făcută de Compartimentul Centenar din cadrul Primăriei și își dorește să marcheze împlinirea a 100 de ani de relații militare româno-americane, celebrarea centenarul sosirii Misiunii Americane la Iași și omagierea rolului pe care Woodrow Wilson l-a avut în încheiere Primului Război Mondial și în configurarea păcii postbelice. „Parcul Prieteniei Româno-Americane Woodrow Wilson” va fi piațeta de lângă Biserica Bărboi, fiind delimitat de esplanada Costache Negri, strada Golia, strada Cuza Vodă, strada Elena Doamna, Biserica Bărboi și stradela Bărboi. „Începând cu luna decembrie 2016 marcăm împlinirea a 100 de ani de când Iașul a fost capitală de război și, în acest scop, merită evidențiat rolul pe care l-a avut orașul nostru acum un secol din perspectiva efortului de a menține stabilitatea instituțională a statului român și din aceea a actelor premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Un moment important l-a constituit sosirea Misiunii Militare Americane în Iași, pe data de 3 septembrie 1917 (…). Participarea României la Primul Război Mondial a fost elogiată de președintele de atunci al Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Crucea Roşie Americană, sprijin pentru Iaşi

În aceeași ședință a fost votată și propunerea ca aleea care pornește din stradela Bărboi și continuă până în strada Elena Doamna să poarte numele lt. col. Henry Watkins Anderson, șeful Comisiei Crucii Roșii Americane pentru Balcani în Primul Război Mondial. Acesta a înființat și coordonat cu succes activitatea Comisiei ce și-a desfășurat activitatea pe întreg teritoriul României Mari. Rolul umanitar și moral al Misiunii Crucii Roșii Americane în perioada septembrie 1917 – martie 1918 a fost excepțional, contribuind în mare măsură alături de personalul medical român, francez, britanic, rusesc și italian la depășirea situației dramatice și îmbunătățirea stării de sănătate a populației și armatei române pe teritoriul rămas neocupat de Puterile Centrale. Sute de mii de civil și militari români au beneficiat astfel de generosul ajutor umanitar oferit de Crucea Roșie Americană în timpul Primului Război Mondial, dar și ulterior.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*