Palatul Primăriei, în vâltoarea istoriei

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/12/2010

Vorbind într-un număr trecut despre primarul Vasile Pogor, aminteam că dânsul a avut ideea cumpărării palatului Primăriei de la Neculai Rosetti Roznovanu. Cum clădirea aceasta, ca şi alte vechi zidiri ieşene, are o „poveste”, ne propunem s-o facem cunoscută. Mai ales că frumosul palat se afla în ochii tuturor concetăţenilor şi nu de puţine ori este pomenit în jurnale, la radio şi la televiziune.

Auzeam într-o zi la un post de radio că în centre turistice europene, instituţiile administrative, consiliile municipale şi primăriile organizează chiar cicluri de conferinţe şi dezbateri periodice cu consilierii, cu personalul lor şi cu cetăţenii pe tema istoriei şi a zestrei localităţilor ce le patronează, cu scopul de a informa localnicii asupra clădirilor istorice şi monumentele, care vor răspunde apoi docţi, întrebărilor turiştilor şi vor fi gazde primitoare şi bine informate. În unele oraşe, temele acestea sunt şi subiectul unor examinări în r=ndul personalului edilitar. A[a se face că în alte locuri, nu se „pierde”, nu se distruge sau demolează nici un obiectiv istoric sau monument, acestea bucurându-se de atenţia tuturor locuitorilor.

Locul, larg şi cuprinzător, al palatului Primăriei aparţinuse pe la 1800 vistiernicului Matei Cantacuzino, a cărui aşezare din faţa Mitropoliei avea, „în fundul unei minunate grădini, locuinţa cu două rânduri”. Potrivit nepotului său, Alexandru Cantacuzino, care relatase cele de mai sus poetului Edgard Quinet, zidirea, dintre cele mai frumoase din Moldova, “întrecea în proporţii şi lux Palatul de la Deleni”, stâpânit tot de vistiernic – şi socotit, în secolul 19, cel mai vast şi impunător palat din Moldova.

Mai înainte, pământul din părţile acestea, “care azi e ocupat de Palatul Roznovanu, până în strada Primăriei şi în dos, până la Biserica Dancu, în dreptul Teatrului, era din vechiu al lui Simeon Moghilă Vodă (1606 -1607) şi al cneaghinei sale Marghita”, ce l-au dăruit, pe la 1620, lui Pană Vistiernicul. Acesta a făcut pe el o pivniţă. Luat prin silnicie, fără plată, de Gheorghe Hatmanul, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634 -1653), noul stăpân şi-a făcut peste pivniţă şi case din piatră, spre colţul străzilor Primăriei (azi Brătianu) şi Căpitan Păun (acum, Aghata Bârsescu), blagoslovite de preaînalta protecţie frăţească şi înveselite de zburdălnicia nepoatelor, Maria şi Ruxandra, fiicele domnitorului.

Revenind locul urmaşilor lui Pană, după judecata noului domnitor Gh. Duca, îl cumpăra vornicul şi cronicarul Miron Costin (1768), care avea şi el case ceva mai jos pe Uliţa Strâmbă, spre Podu Vechi”. Adică spre fostele birouri I.R.E. (acum EON). ~I luase ca amintire din partea Mărghitei – mama socrului său, Ion Movilă, cu a cărui fată, Ileana, era însurat, dar după vreo 10 luni de stăpânire, îl vindea vistiernicului Ursache, ginerele hatmanului Gheorghe.

Prin aceste tranzacţii mijlocise, probabil, împăcarea între cei doi foşti stăpâni ajunşi, de bună seamă, la grave neînţelegeri şi mari duşmănii.

Tot îndesându-se casele pe Uliţa Mare, partea din jos a locului respectiv ajungea la familia Cantacuzinilor, cu mare trecere la domniile următoare, “ce-şi construise pe el un palat de reşedinţă.”

Casa vistiernicului Matei Cantacuzino ajunge la marele logofăt Neculai Roset

Frumoasa zidire avea însă să fie “risipită din temelii”, în timpul Războiului Ruso-Turc din 1788. Vistiernicul, ca şi alţi boieri înfricoşaţi de luptele purtate în Moldova între turci şi ruşi, trecuse Prutul. După lungi tratative, prin Pacea de la Iaşi, din 29 decembrie 1791, ruşii se retrăgeau (septembrie 1792). Moldova rămânând mai departe sub suzeranitatea puterii otomane, boierii plecaţi [i-au pierdut averile, fiind nevoiţi a le vinde pe nimic.

Aşa s-a făcut ca aşezarea din Iaşi a vistiernicului Matei Cantacuzino, mort de dambla prin 1817, tatăl cnejilor cantacuzini, aprigi susţinători ai răscoalei greceşti din 1821 (Eteria), să ajungă la marele logofăt Neculai Ruset ori Roset, numit Roznovanu (Rosnovanu), după reşedinţa de la Roznov, districtul Neamţului, unde a înălţat şi biserica, reînoită mai târziu de un strănepot.

Sfetnic în Divanul Cnejiei şi însurat cu Smaranda Hrisoscoleu, stăpînea vreo 30 de moşii, herghelii, stupine, rozarii şi vii (la Cotnari). Era nepotul vistiernicului Iordache Ruset, fostul „stăpân al Moldovei vreme de un sfert de veac.”

Familia provenea din Ţarigrad, întemeietorul ei fiind Lascaris Rosseto sau Lascaris Roussaitos (de la care generalul Radu Rosetti începea genealogia neamului său) şi se intitula “Mare logofăt de Orient” al patriarhului ortodox de acolo.

După unii, grec, după alţii, de obârşie genoveză, Lascaris avusese doi feciori. Primul, Constantin, a ajuns cupar în Moldova – pe vremea lui Vasile Lupu – iar al doilea, Antonie, domnitor (1675-1678), cu numele Antonie Ruset, despre care Ion Neculce scria că “era grec şi străin ţarigrădean, dar era mai bun domn decât un pământean, nici un obicei rău în ţară în zilele lui n-a făcut.. deşi i se zicea şi Chiriţă Draco.” Cu toate acestea avea să fie mazilit, dus în lanţuri la Istanbul şi chinuit să înghită tulpane pe care temnicerii le trăgeau înapoi, odată cu maţele, ca să dea banii pe care nu-i avea, căci „lacom nu era” (Neculai Costin).

„In senin şi în negură teafăr”

În puţinii ani cât a fost domn al Moldovei, a refăcut biserica Sfântul Neculai – ctitoria lui Ştefan cel Mare – părăsită şi ruinată, după ce hogea, venit cu împăratul turcesc Mahomed al IV-lea (1672), s-a urcat în turla clopotniţei şi a chemat credincioşii la rugăciune. “Acest fapt fu luat de locuitorii ieşeni ca o mare pângărire a sfântului locaş creştinesc şi după plecarea din Iaşi a sultanului îndată au închis biserica…” (N. A. Bogdan). Pornind reparaţiile, Antonie a mărit-o, adăugându-i încă o incintă dinainte şi două altare laterale: unul spre nord cu hramul Sfântul Ştefan şi altul către sud cu hramul Sfintei Varvara, înălţându-i şi zidul înconjurător – din care o parte se mai vede şi astăzi – şi aducând apa la o cişmea, prin “oluri’. A zugrăvit-o cu meşteri din Polonia şi a înzestrat-o cu sfeşnice şi scumpe podoabe.

Nepoţii săi, adică fiii fratelui Constantin Cupariul, numiţi „cupăreşti”, au rămas si ei în istoria Moldovei. Dintre ei, Iordache vistiernicul, ajungând cel mai bogat şi stăpânul multor moşii, lăsa urmaşilor o uriaşă avere.

“După împărţirea ei, toţi fii lui (vreo 5 băieţi şi 6 fete), au fost foarte bogaţi”, întemeind familiile Roseteştilor din Roznov, Soleşti, Bălăneşti, Ciorteşti cât şi Pribeşti – unde şi acum conacul păstrează inscripţia “Această pivniţă o au făcut dumnealui Iordache Ruset. ~n senin şi în negură teafăr.”

Trăitorii de după el îşi scriau numele în felurite chipuri; Rossettos, Rosseti, Rosăt, Rousset, Roset, Rusăt, Ruset… Unul dintre fiii săi şi anume Andrei, întemeia bogata familie a roznovanilor, prin moştenitorul său, Neculai Roset (Ruset) Roznovanu (1725-1805), mai întâi paharnic şi apoi mare logofăt.

Boieri foarte înstăriţi şi adânc implicaţi în istoria Moldovei, urmaşii lui Andrei rămâneau mereu în ochii concetăţenilor.

Primul, Neculai, purtător al devizei strămoşeşti “Sereno aut nubilo sospes” (“~n senin şi în negură teafăr”) a avut vreo opt sau nouă fete: “les neuf muses” şi pe feciorul Iordache, numit şi Gheorghe. Norocoasă, una dintre ele, Ecaterina, ajunsese nevasta primului domn pământean loniţă Sturza (1822-1828). Deşi în unele treburi administrative domnitorul încerca să conlucreze cu marele vistiernic Iordache, cumnatul îi era un opozant neostenit, şi-şi dorea pentru dânsul tronul Moldovei. Însurat mai întâi cu Pulcheria (Profira) Balş – fiica lui Constantin Balş şi apoi cu Anica Bogdan, prima îi născuse doi băieţi: Neculai (1794-1858), urmaşul său la vistierie, şi Alexandru (1798-1853), viitorul hatman.

După moartea celui dintâi Neculai Roset Roznovanu, prin 1805 sau 1806, casa cantacuzinească din Uliţa Mare a Iaşilor, cumpărată de la fostul stăpân, abia refăcută şi „deschisă tuturor oamenilor învăţaţi”, rămânea feciorului Iordache Roset (Ruset) Roznovanu vistiernic din 1795 şi mare vistiernic în timpul celuilalt Război Ruso-Turc dintre anii 1806 -1812.

Ce s-a întâmplat mai departe vom afla pe parcurs, făcând o vizită şi la Roznov, unde este fostul conac roznăvănesc şi o frumoasă biserică, în care se odihnesc unii dintre stăpânii palatului din Iaşi.

Comments

comments



1 Comentariu

  1. Denis

    Foarte frumos articol ! Bravo !
    Am citit ieri in presa despre faptul ca Primaria Iasi poate prelua palatul Braunstein in schimbul a 60.000 de euro despagubiri pentru mostenitori. Am inteles ca vi se pare mare aceasta suma , dar eu nu cred ca e asa , daca stai si te gandesti cat se cheltuie pe un studiu de fezabilitate sau pe alte chestii mai putin importante,daca te gandesti ca un apartament cu 3 camere in nicolina e 60.000 de euro … eu cred ca ar trebui sa le platiti suma asta si sa nu o mai lungiti un an doi prin procese … ar trebui sa luati cladirea ,sa o renovati si sa o inchiriati mai departe si va veti lua banii inapoi … e dureros sa vezi asa o cladire cum se degradeaza si cum la un cutremur de 4-5 grade pica … eu nu pot sa-mi imaginez Iasul si piata unirii fara ea…




*