Ora Pământului: Iaşul stinge luminile, alături de alte 7.000 de oraşe din lume

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/03/2015

Ajunsă anul acesta la VII-a ediţie, Ora Pământului reprezintă cea mai mare mişcare voluntară de mediu din toate timpurile. Şi în 2015, luminile vor fi stinse pe 28 martie, la ora locală 20:30, alături de peste 7.000 de oraşe din mai mult de 162 de ţări.

Ora Pământului la Iaşi
Anul acesta, Ora Pământului va fi marcată la Iaşi sâmbătă, 28 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, pe pietonalul Ştefan cel Mare.
Evenimentul va fi deschis de un flashmob susţinut de o trupă de capoeira.Logo GCB Romania cu Camarao Prima apariţie va fi cea în care o artistă, ce simbolizează „sufletul” Pământului, va intra într-o bilă uriaşă transparentă (Pământul), unde va dansa şi va face jonglerii cu poiuri luminoase. După aceasta, alţi 2 artişti vor realiza o coregrafie ce va simboliza conexiunea dintre aer – apă, respectiv curat – ecologic. 4 artişti vor face jonglerii cu poiuri de diverse forme şi culori. 4 fachiri vor realiza un dans în care vor jongla cu mai multe tipuri de instrumente (gheare, funii, bile, bare, etc). Acest moment va reprezenta nucleul fierbinte al Pământului.
Pe toată perioada evenimentului, artişti în costume cu lumini vor realiza cu publicul diverse momente interactive de street – acting. La finalul spectacolului, din public vor fi alese 100 de persoane cărora li se vor împărţi lampioane. Coloana sonoră va fi asigurată de 3 cântăreţi la darabană, nai şi saxofon.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Iaşi în parteneriat cu trupa de dans “The Sky” şi “Capoeira Brasil România”.

Dăruieşte din energia ta
Anul acesta mesajul şi îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruieşte naturii din energia ta”. Astfel, ieşenii sunt invitaţi să stingă luminile în case şi să iasă la o alergare nocturnă, la o tură cu bicicleta sau la o simplă plimbare simbolică prin oraş, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber.afis
De-a lungul celor şase ediţii de până acum, peste 40 de oraşe din ţară au participat în mod activ la Ora Pământului şi sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din martie. Clădiri simbolice, castele, monumente şi instituţii întrerup iluminatul în mod simbolic şi găzduiesc evenimente tematice. Dintre reuşitele importante ale mişcării Earth Hour în România: Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, care într-o oră consumă cât un oraş de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour şi, mai mult decât atât, opreşte iluminatul exterior pe parcursul nopţii, în fiecare seară.

Earth Hour în cifre
În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2010, 4.500 de oraşe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania  devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 162 de ţări. Detalii pe www.ora-pamantului.ro sau pe www.earthhour.org.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*