Opt mii de ieșeni au fost implicați în competițiile sportive din cadrul FIE 2017

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/06/2017

Recordurile sportive ale festivalului:  6.174 km acoperiți de cei 2.100 participanți la crosul școlilor, cam cât distanța Iași – Madrid dus-întors; salturi cu parașuta și zboruri de agrement până la 3.000 m altitudine în cadrul Hangariadei 

Alina Pieptu Popa, multiplă campioană națională de badminton, Petre Măgurean, fost component al lotului național și unul dintre cei mai valoroși baschetbalisti ai Iașului, Dorin Ursache, antrenor emerit de atletism la Dinamo București și Politehnica Iași, Mihai Șumulea, cel mai titrat jucător de tenis de masă din istoria Iașului, Gabriela Lepciuc și Gelu Dan Tufaru, antrenorii selectionatei României de rugby feminin in sapte, Sorin Miron, multiplu campion mondial, european și național de Taekwon-Do ITF sunt sportivii/antrenorii  emblematici ai Iașului ce s-au implicat în competițiile sportive desfășurate în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2017.

În funcție de ramura sportivă unde au excelat, aceștia au oficiat ceremoniile de deschidere, au oferit distincții organizatorilor si diplome celor mai tineri participanți drept semn al predăriii ștafetei performanței în sport către tânăra generație.

De fapt, acesta a fost și mesajul transmis celor aproximativ 8.000 de ieșeni, jumătate sportivi, restul susținători, care au participat activ la competițiile sportive organizate de Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu asociații, fundații și cluburi sportive locale în cadrul FIE 2017.

 

Crosul pentru școli”, competiție emblematică pentru Iași

Marea majoritate a participanților la FIE Sport 2017 a fost implicată în “Crosul pentru școli”, organizat de Fundația Comunitară, o competiție emblematică pentru Iași. Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou a fost cartierul general al competiției: corturi pentru echipele de prim–ajutor și puncte de hidratare pentru concurenți, suplimente nutritive pentru cei epuizați, centru de informare, echipe de voluntari la start/sosire dar și pe traseu, cupe, medalii și diplome pentru participanți, startul la cursa pe echipe dat de Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași și 2.100 de alergători din care 1.800 adulți și 300 de copii. Concurenții, împreună cu sponsorii și ambasadori ai sportului au contribuit prin donații la strângerea sumei de 160.000 lei, bani folosiți pentru implementare a 21 de proiecte școlare.

 

Cele 122 de echipe de alergători, alături de alergători individuali au acoperit zeci de km, începând cu cursa de 400 și 800 m rezervată copiilor și până la cursele de 5 și 8 km, a căror puncte de întoarcere au fost rondul de la Agronomie, respectiv rondul din apropierea restaurantului La Castel. Un mini-alergător în vîrstă de 2 ani, purtat în brațe pe perioada cursei de sora sa mai mare, a primit diploma de “Cel mai tânăr concurent”. Per ansamblu, participanții la cros au acoperit 6174 km (658 participanți la proba de 1 km, 592 la 3 km, 420 la 6 km, 130 la 8 km, 150 la 400 m, 150 la 800 m), cam cât distanța rutieră  de la Iași la Madrid și retur (6752 km).

 

Salturi cu parașuta și zboruri cu avioane de agrement

Hagariada – Festival de artă și zbor, desfășurat pe parcursul a 3 zile la Aerodromul “Alexandru Matei” din Iași, a avut și o componentă de sport tehnico-aplicativ. Liber la zbor, a fost comanda piloților celor 5 avioane marca Cesla și CTSW care au efectuat 200 de ore de zbor la un plafon cuprins între 600 și 3000 m altitudine. S-au înscris pe site-ul fetivalului peste 400 de doritori, mai mult de jumătate dintre ei îndeplinându-și visul: un zbor de agrement cu avionul sau planorul, cei mai curajoși dintre aceștia, 115 temerari, efectuind sărituri cu parașuta, salturile fiind doar în tandem cu instructorii sportivi autorizați.

 

Finala Cupei României la fotbal feminin s-a disputat în Copou

Pentru prima oară în istoria Iașului, finala Cupei României la fotbal feminin s-a disputat în Copou, evenimentul fiind inclus în FIE 2017. În ultimul act al competiției s-au întâlnit Olimpia Cluj, campioana României și Navobi Iași, ocupanta locului 3 în Superligă. Iașul s-a pregătit pentru această finală cu cupe supradimensionate ancorate pe străzile orașului, cu tramvaie colate cu brandul competiției și peste 5000 de spectatori prezenți la stadion. Pentru un loc în finala, Navobi Iași a trecut de CSȘ Târgovişte cu scorul de 4-0 (2-0), meciul disputându-se tot pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou.

Naționala României de rugby în șapte, meci internațional la Iași

 

La „Cupa FIE 2017” la rugby feminin în șapte au participat echipele naționale de junioare ale României A si României B, precum și selecționata similară a Republicii Moldova. Competiția a fost câștigată de prima seleționată a României. În paralel, au disputat un meci demonstrativ și cele 2 echipe de club invitate la competiție: Rifil Piatra Neamț și Viitorul Tanacu (Vaslui).

Selecționata Republicii Moldova a fost condusă de antrenorii Sadovici Oleg si Oxana Bunici iar selecționata României de Lepciuc Gabriela și Gelu Dan Tufaru, ambii fiind recompensați pentru activitate cu plachete „Excelență în sport”. Spectatorii prezenți pe stadionul Tepro din Iași au savurat duelurile fair-play din faze fierbinți ale meciurilor, eleganța paselor pe linia de treisferturi, transformările loviturilor de pedeapsă, eseurile și, mai ales, lupta acerbă de la grămezi.

 

O sută de minibaschetbaliști au participat la FIE Streetball

 

O sută de copii intre 10-12 ani, dar și mai mici, echipe formate din 5 jucători împărțiți în grupe de calificare, antrenori provenind din foste glorii ale baschetului local, susținători înfocați și părinți entuziasmați de reușitele micilor baschetbaliști. Toate reprezintă rețeta unei competiții de succes, desfășurată pe terenul sintetic de la Sala Polivalentă din Iași.

Emilia Marian, Costel Pintilie, Petre Măgurean, Marius Cosoi și Dumitru Anghel, supranumit “Big Ghiță” al Iașului – au fost profesorii care au asigurat atât arbitrajul, cât și coordonarea micilor baschetbaliști care, la finalul competiției de streetball, au primit diplome și insigne, Ianis Burcea, de 4 ani, primind și diploma de “Cel mai tânăr concurent”.

 

Cinci sute de participanți la Festivalul Artelor Marțiale

 

Festivalulul Artelor Marțiale, eveniment inclus în FIE Sport 2017,  s-a desfășurat în Piața Unirii, pe parcursul a 3 zile, fiind organizat de Școala de Kung Fu Ving Tsun Iași și C.S. Kumgang Taekwondo Iași . Au participat 500 de sportivi și circa 2.000 de spectatorii. Au efectuat programe demonstrative cele mai cunoscute școli de arte marțiale din Iași: Aikodo (Sensei Gabriel Ciobanu), Taekwondo ITF (instructor Sorin Miron), KravMaga (instructor Mihai Boicu),  Tai Chi (Instructor Rodica Albu), Karate Shotokan – Kokoro (Sensei Ioana Hociung), Ving Tsun Kung Fu (Sifu Paul Popa), Karate Isshinryu (Sensei Andrei Trandaf), BarawSugBo (instructor Marius Drăghiciu), Karate Shotokan (Sensei Dan Stoian), Qigong (Sifu Paul Popa), Kaisendo (Cristi Ciocan), Karate Shotokan (Sensei Dorel Ursu), Taekwondo WTF (instructor Ionela Manea). În cadrul festivalului a efectuat un program demonstrativ și firma de paza GIP Security.

FIE 2017 Badminton a ajuns la a șasea ediție

Promovată pre-eveniment în mediul scolar și pe retele de socializare, competiția de badminton inclusă în FIE Sport 2017 a beneficiat de participarea a 125 de copii care și-au disputat trofeele puse în joc la sala de sport a Liceului Miron Costin.

Pe 5 terenuri de badminton s-au desfășurat concomitent meciuri eliminatorii, copii de toate vârstele, din clasa zero până la cei din anii terminali de liceu, fiind printre protagoniști.

 

Veterani din toată țara au participat la Cupa FIE la popice

 

Competiţia de popice, la care au participat 50 de concurenți, a fost structurată pe echipe şi întrecere individuală –  fiecare grupare sportivă fiind alcătuită din cinci lansatori, însa s-au luat în calcul doar primele patru rezultate din cele 100 bile lansate de fiecare concurent. Pe echipe, sibienii de la CS Tîlmaciu au dărâmat cele mai multe popice (1676), clubul local CFR Olimpia ACB I Iaşi – în componența Mihai Chilaboc, Aurel Roiu, Ioan Dăscălescu, Constantin Iftimie, Sorin Cotlarciuc – clasându-se pe locul secund, podiumul fiind întregit de CS Târgu Secuiesc. S-au înmânat 18 cupe: cei clasați pe podium la echipe și la individual, la 4 categorii de varsta plus feminin.

 

 

Concursul Național Studențesc Fă pasul spre Sport”

 

Peste 150 de sportivi amatori au participat la competiția națională “Fă pasul spre sport” organizată de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. Concursul s-a desfășurat pe două ramuri sportive: volei și mini-fotbal. Alături de organizatori și-au trimis reprezentanți la competiție și celelalte universități din Iași, inclusiv cele private, plus Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, dar și majoritatea liceelor locale, precum și cele din Fălticeni, Negrești și Vaslui.

 

Tenis de masă

 

Competiția de tenis de masă, desfășurată în Sala CSM Iași a captat atenția a 50 de ieșeni, împărțiți în două categorii: open și amatori. La profesioniști a câștigat Florin Gherasim iar cel mai tânăr participant, care s-a clasat în imediata apropiere a podiumului, a fost Covalciuc Luca, în vârstă de 12 ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*