Opera Naţională Română invită ieşenii la Cultură în Natură

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/06/2011

Opera Naţională Română din Iaşi anunţă, sub titlul „Cultură în Natură”, trei spectacole deosebite ce se vor desfăşura în aer liber.
Sâmbătă, 2 iulie, începând cu ora 21.30, va avea loc un spectacol inedit de lasere şi lumini – “Magia serii în sunet şi lumină” – în faţa Teatrului “Vasile Alecsandri”. Pentru prima dată la Iaşi, clădirea instituţiei, aflată încă în renovare, va fi îmbrăcată în jocuri de lumini. În acelaşi timp, spectatorii vor putea admira, din gradenele special amplasate, soliştii, corul şi orchestra în concert. Invitat de onoare va fi dirijorul Cristian Sandu (Opera Naţională Cluj).

Luni, 4 iulie, începând cu ora 19.00, ieşenii sunt invitaţi la Teiul lui Eminescu, unde soliştii, corul şi orchestra operei vor susţine un alt concert – “Parfumul Copoului în armonii” – sub bagheta dirijorului Cristian Sandu (Opera Naţională Cluj).
Ultima reprezentaţie în aer liber va fi dată de cei de la Opis Band, marţi, 5 iulie, de la ora 19.00, în Parcul Copou, la Teiul lui Eminescu. Invitaţi  – Crina Matei şi Adi Cristescu.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*