Opera Naţională Română din Iaşi prezintă – Magia serii în sunet şi lumină

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/09/2011

Opera Naţională Română din Iaşi organizează, sâmbătă, 17 Septembrie 2011, ora 20:00, pe esplanada Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, un eveniment în premieră pentru Iaşi, respectiv un spectacol de muzică clasică, lasere şi lumini în aer liber intitulat Magia serii în sunet şi lumină.

Invitat de marcă

Invitat special al acestei seri este domnul Cristian Sandu de la Opera Naţională Română din Cluj, unul dintre cei mai consacraţi dirijori de operă din România, ce va avea sub bagheta domniei sale soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale Române din Iaşi. Evenimentul se înscrie în circuitul spectacolelor devenite tradiţie ce se desfăşoară regulat la Bucureşti şi Cluj-Napoca, răspunzând nevoilor culturale ale cetăţenilor însetaţi de frumos şi calitate. Opera Naţională Română din Iaşi are onoarea dar şi responsabilitatea de a putea promova cetatea Iaşilor ca centru cultural atât la nivel naţional, cât şi internaţional, prin prisma invitaţilor ce încununează evenimentele pe care le organizează.

Spectacol unic

Fiind un eveniment în aer liber care se adresează unui public larg, ce cuprinde diferite segmente de vârstă, Magia serii în sunet şi lumină, marcă a Operei Naţionale Române din Iaşi, se bucură de o bună colaborare cu partenerii media locali şi naţionali, având o vizibilitate foarte bună în planul socio-cultural românesc. Prin îmbinarea armonioasă dintre clasic, conservator şi modern, evenimentul Magia serii în sunet şi lumină asigură continuitatea actului artistic prin ochii tinerilor, mereu dornici de ceva nou şi frumos, oferindu-le posibilitatea dezvoltării unor expresii artistice de valoare, care să contribuie la o bună dezvoltare a lor în societate. Diversitatea dintre muzică clasică şi lumină, baghetă, frac şi lasere arhitecturale, pe frumoasa şi impunătoarea clădire monument istoric a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, contribuie la unicitatea locală a evenimentului şi la înscrierea lui în competiţia naţională a spectacolelor de acest gen.

Publicul, la rampă

Eveniment bine gândit şi construit, Magia serii în sunet şi lumină va reuşi cu siguranţă să bucure spectatorii consacraţi, să-i fidelizeze pe cei ocazionali, dar mai ales să deschidă oportunitatea cunoaşterii operei de către un segment important al  publicului ieşean puţin cunoscător şi să readucă în prim planul naţional imaginea Operei Naţionale Române din Iaşi şi a oraşului Iaşi. Fără îndoială, acest spectacol de excepţie va ajuta la întărirea legăturilor profesionale în cadrul domeniul artistic operistic, prin invitarea şi implicarea în cadrul spectacolului a mai multor artişti recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, ce vor promova valorile locale şi naţionale printr-o interpretare de excepţie, în cadrul unui proiect necesar oamenilor urbei noastre.

Programul propus al spectacolului cuprinde arii celebre si lucrări cunoscute ale marilor compozitori în interpretarea soliştilor, corului şi orchestrei Operei Naţionale Române din Iaşi, sub conducerea dirijorului Cristian Sandu.

1. Giuseppe Verdi, I vespri siciliani – uvertura

2. Giuseppe Verdi, Il Trovatore – Corul ţiganilor

3. Georges Bizet, Carmen, Seguidilla, solistă Laura Scripcaru

4. Charles Gounod, Roméo et Juliette, Vals Julietta Je veux vivre, solistă Mihaela Grăjdeanu

5. Georges Bizet, Carmen, Habanera, solistă Maria Macsim

6. Giuseppe Verdi, Rigoletto, aria Duca La donna e mobile, solist Ricardo Nori

7. Jules Massenet, Manon, Introducere şi Gavottă Je marche… Obeissons… solistă Lăcrămioara Maria Hrubaru-Roată

8. Charles Gounod, Faust, Rondo Mephisto Le veau d’Or, solist Octavian Dumitru

9. Giacomo Puccini, La Bohème, aria Musetta, Quando m’en vo, solistă Diana Bucur

10. Georges Bizet, CarmenLes voici! Voici la quadrille! – cor

11. Giuseppe Verdi, Nabucco – uvertura

12. Georges Bizet, Carmen, Chanson Bohème, solistă Florentina Onică

13. Giuseppe Verdi, La Traviata, Coro di zingarelle e matadori

14. Franz Lehar, Giuditta, aria Giuditta Meine Lippen sie küssen so Heiss, solistă Simona Titieanu

15. Augustin Lara, Canzonetta Granada, solist Adrian Ionescu

16. Giuseppe Verdi, Nabucco, Va pensiero – cor

17. Giacomo Puccini, Turandot, aria Calaf, Nessun dorma solist Cosmin Marcovici

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*