Oaspeţi de seamă ai oraşului Iaşi – Vizita la Iaşi a ţarului Alexandru al II – lea

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/05/2012

Curierul de Iaşi continuă seria de evocări din istoria Iaşului, adunate şi îngrijite de Ion Mitican. Rubrica „Cronica unui vechi ieşean” va găzdui, în memoria sa fragmente din volumele publicate pe parcursul anilor la Editura Tehnopress. Materialele au fost puse la dispoziţie prin bunăvoinţa editorului Ionel Săcăleanu.

În aprilie 1877, ţarul Alexandru al II – lea vizita Iaşul, în plin război ruso – turc. Ţarul a fost primit cu onoruri de către primarul Scarlat Pastia, purtând convorbiri cu Mihail Kogălniceanu şi I.C. Brătianu. Cu această ocazie, oraşul s-a îmbrăcat de sărbătoare, gara Iaşi părând un “palat din poveşti”.

Pasager de vază în Gara Iaşi

În ziua de 11/23 aprilie l877, primarul Scarlat Pastia era poftit, împreună cu prefectul Vasile Gheorghian şi mitropolitul Iosif, să fie prezent în gara Ungheni-Basarabia. Acolo sosea ţarul Alexandru al II-lea. La ora 2 după-amiază, vreo 20.000 de ostaşi , din unităţile pregătite să treacă Prutul, au luat poziţia de onor, mitropolitul s-a îmbrăcat în odăjdii, iar în staţie a intrat suveranul Rusiei. Potrivit uzanţelor, consulul rus la Iaşi i-a prezentat delegaţia română, mitropolitul a spus cîteva cuvinte, după care ţarul a declarat: „Sunt foarte mulţumit a vă vedea. Cunosc Ţara Voastră, căci de multe ori am venit pe acolo. Intru şi acuma, însă ca şi altădată, nu ca inamic, ci ca amic. Vă mulţumesc pentru buna venire”. Traducerea o făcea consulul. L-a mai întrebat apoi pe Scarlat Pastia, care era încins cu tricolorul românesc, dacă înţelege ruseşte. Abia întors acasă, în dimineaţa zilei de 12/24 aprilie, acesta afla că armatele ruse erau în Iaşi. Primele unităţi sosiseră în zori cu un tren special, acţionînd rapid pentru a nu întîmpina greutăţi din partea funcţionarilor austrieci din gară – consideraţi simpatizanţi ai turcilor- cît şi pentru a ajunge mai repede la Dunăre .

Vin ruşii

Momentul avea să fie evocat în lucrarea Războiul ruso-turc din 1877-1878, editată de Comisiunea Istorică a Marelui Stat Major rus : … La sosirea trenului în Iaşi, o parte din trupe fu debarcată şi pusă santinele la macazuri, rezervorii de apă etc. Autorităţile româneşti atît cele administrative, cît şi cele de drum de fier, protestară, pe cuvîntul că nu primiseră nici un ordin din partea autorităţilor superioare. Şeful gării Iaşi făcu cunoscut oficial că n-avea dreptul să libereze trenuri unui detaşament militar strein, dar că nu era nici un obstacol dacă călătorii, consideraţi ca simpli particulari iau bilete la casă şi sunt transportaţi cu un tren special; aceşti voiajori trebuiau de altiminterea să observe regulile generale ce existau pentru transportul călătorilor în România. El insista cu deosebire asupra acestui fapt, că după aceste reglemente, călătorii pot să aibă cu ei arme în vagoane, numai cu condiţia, ca aceste arme să fie puse sub banchete; toate aceste cerinţe fură observate şi astfel porni primul tren militar rus pe liniile româneşti (spre Bucureşti), sub aparenţele unui tren ordinar de călători” . Populaţia nu se tulburase căci „ Curierul, foaea intereselor generale” vestise lumea încă din 10 aprilie că „vin ruşii” . În gara liniei Iaşi – Ungheni sosiseră 75 vagoane cu făină de secară şi crupe, de la ei, iar în zonă se instalase o cantină menită să hrănească vreo 1000 de ostaşi, de care beneficia, pînă una alta, sărăcimea tîrgului. Trei brutării coceau pîinea. Acelaşi ziar scria peste cîteva zile că „începînd de la cel întîiu general şi pînă la cel din urmă soldat, toţi se poartă cu o amabilitate demnă de toată lauda” .

Descălecarea ţarului la Iaşi

Linia ferată Iaşi-Ungheni dăduse Iaşului o importanţă deosebită în planurile strategice ale armatei ruse. Spre oraş veneau nesfîrşite convoaie cu trăsuri, care, căruţe, harabale, chesoane, tunuri şi trupe, mărşăluind alături de cavalerie „cît îi frunza şi iarba” . Unele treceau Prutul pe la Sculeni, altele pe la Ungheni, cu trenul sau pe şoseaua ce şerpuia pe lîngă linia drumului de fier. Multe comandamente staţionînd provizoriu în Iaşi, Primăria avea numeroase probleme cu cartiruirea ofiţerilor, atribuirea de sedii, cît şi cu rechiziţiile de cai, căruţe şi materiale pentru trupele române ce porneau, de asemenea, spre frontul de la Dunăre, potrivit Decretului de mobilizare din 6/18 aprilie 1877. La anumite sosiri primarul trebuia să fie prezent în gară. Astfel avea să primească întreg Statul Major rus, cu Marele Duce Nicolae cu generali şi sute de ofiţeri eleganţi plini de fireturi şi decoraţii (1 mai 1877).

După ce au stat o oră în sălile de aşteptare – pînă la transbordarea bagajelor -, au plecat cu trenul LCI ordinar, spre Ploieşti, unde se stabilise Cartierul General al armatei. Alte formaţii, unităţi şi regimente treceau în săptămînile următoare, urmate de o ştire tulburătoare: la 24 mai/ 5 iunie în gară sosea ţarul Alexandru al II-lea. Şi într-adevăr, seara, la ora 9,55 potrivit anunţului, trenul Curţii imperiale ruse, tras de două locomotive şi condus de inginerii Căilor ferate Şuţu şi Vîrnav, venea pe linia Ungheni-Iaşi, poposind la primul peron. În timp ce corurile oraşului întrunite sub bagheta lui Gavriil Musicescu intonau imnul naţional rus, ţarul şi suita au coborît pe peron. Era întîmpinat de acelaşi prefect, primar şi mitropolit Iosif, care, potrivit obiceiului pămîntului, i-a ieşit înainte cu evanghelia şi crucea, semne ale liniştei şi păcii pe care le aşteptau ţara de la el. De faţă se aflau primul ministru Ion C.Brătianu , ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, consilieri, ofiţeri şi generali ruşi şi români, diplomaţi, gazetari şi sumedenie de public entuziasmat, căci evenimentele creaseră condiţii pentru declararea Independenţei. În şedinţa Adunării Deputaţilor din 9/21 mai 1877 Mihail Kogălniceanu o declarase rostind cuvintele aflate pe buzele tuturor românilor: „Suntem independenţi… Suntem o naţiune liberă şi independentă”.

Oraşul în sărbătoare

Dînd ţarului să sărute crucea, mitropolitul Iosif i-a spus printre altele: „De la marele Petru, gloriosul Vostru străbun , după 166 de ani, sînteţi cel dintîi monarh ortodox care vizitaţi această veche capitală a Moldovei. Fiţi binevenit între noi… Dumnezeu să îndrepte paşii Majestăţii Voastre întru toate, spre bine…”. I.C. Brătianu a tradus în limba franceză cuvîntul mitropolitului şi în româneşte răspunsul ţarului: „ Vin în România ca amic şi nu ca inamic”. Primarul Scarlat Pastia i­-a dat să întingă pîinea în sarea pămîntului românesc, iar frumoasele ieşence l-au înconjurat cu braţele pline de flori. Pînă la pregătirea trenului pentru Ploieşti, timp de 90 de minute, ţarul a stat în luxosul cabinet amenajat special în sala de aşteptare clasa I. Acolo împreună cu I.C.Brătianu şi M. Kogălniceanu au luat un mic supeu (gătit de bucătarul trenului). Sala de clasa a II-a plină la oglinzi şi tablouri de şcoală veche devenise – prin silinţa Primăriei – salon elegant de recepţie. Prin holurile şi sălile gării, ca într-un palat imperial, foiau toate somităţile curţii din Petersburg: marele duce moştenitor Alexandru Alexandrovici (al doilea fiu), cancelarul imperiului, ministrul de război , ministrul căilor de comunicaţii, prinţul Suvorov, generali, diplomaţi şi o mulţime de înaţi ofiţeri şi consilieri. Oraşul, strălucitor luminat cu toate fanarele străzilor, se îmbrăcase de sărbătoare, clădirile fiind împodobite cu cetină, covoare şi steaguri româneşti şi ruseşti. Gara Iaşi era „splendid decorată şi iluminată aşa de frumos, încît de departe părea un palat din poveşti”. Peroanele deveniseră pădure de steaguri şi prapure cu vulturul bicefal, fluturînd sub ghirlandele de frunziş şi cetină.

Ion Mitican

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*