O sărbătoare princiară, la Ateneu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/10/2011

Ateneul Tătăraşi invită ieşenii iubitori de teatru vineri, 21 octombrie şi duminică, 23 octombrie, ora 1800, la premiera  spectacolului „O sărbătoare princiară”, de Teodor Mazilu,  în regia lui Ovidiu Lazăr. Din distribuţie fac parte Horia Veriveş, Roxana Mârza, George Cocoş, Ana Hegyi, iar asistent de regie este Ioana Moisii.

Spectacolul O sărbătoare princiară “vorbeşte” despre ticăloşie ca mod de existenţă al lumii în care trăim aici, acum, astăzi; tandră, agresivă, conjugală, socială, istorică, etc., o anume stare perversă ne distorsionează sentimentele şi ne încâlceşte gândurile: este ticăloşia. Acest spectacol este creaţia vehementă a patru tineri actori care au aflat cine sunt şi care au descoperit ce vor; un spectacol născut din iubire de Teatru şi din dorinţa reflexă de a comunica ceea ce înţelegem noi din realitatea imediată; şi nu în ultimul rând un spectacol provocare; trăiţi-l şi vom vorbi după aceea! Cu încredere în posibila izbăvire prin „sărbători princiare”, afirmă regizorul Ovidiu Lazăr.

George Cocoş, un tânăr actor aflat la debut, afirmă: „Faptul că debutez într-un spectacol profesionist mă onorează, este un început de drum pe care-l umplu cu energie şi seriozitate. Am toată convingerea că, alături de colegii mei de scenă, vom oferi publicului o viziune nouă despre ceea ce înseamnă să fii un om cu două feţe.”

Vorbind despre personajul său, actriţa ieşeană Ana Hegyi descrie casa părintească – locul cald, blând, luminos, locul de refugiu pentru orice copil!

„Sentimentul vinovăţiei este firesc în cazul Apoloniei, dar din pacate, în loc să găsească compătimirea şi compasiunea, trebuie să îşi înfrunte părintii care sunt întrupări ale ticăloşiei.
“Unde-i iubirea?” Unde sunt oamenii buni de pe acest pământ?  Ticăloşie, numai ticăloşie mai există, iar salvarea este tot în colţul copilăriei, în zidul unde Apolonia desenează, creează, creşte!…salvarea este doar în moarte. Cine va fi Apolonia în viitor, cu un asemenea trecut? E o bucurie imensă întâlnirea cu un asemenea personaj” – spune Ana Hegyi.

Preţul biletului la spectacol este de 15 lei (adulţi) şi 10 lei (elevi, studenţi şi pensionari), pentru reduceri fiind disponibile variantele de tip abonament pentru elevi, studenţi, pensionari şi şomeri, care costă 20 lei (acces la 3 spectacole) şi 50 lei (acces la 7 spectacole). Biletele pot fi rezervate şi online, pe site-ul www.ateneutatarasi.ro .

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*