O nouă stradă pentru fluidizarea traficului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 01/11/2012

Modernizarea şi sistematizarea stradelei Sf. Andrei a fost aprobată de Consiliul Local şi va consta în înfiinţarea unei noi străzi de acces în şi dinspre strada Palat.

Anul viitor

Primăria Muncipiului Iaşi a definitivat documentaţiile pentru legătura directă între str. Palat şi Podul Cantemir. Practic, şoferii ieşeni vor avea o nouă cale de acces spre str. Palat fără a fi nevoiţi să ocolească pe Splai Bahlui – Str. Ghe Ghibănescu (în dreptul podului pietonal) şi apoi pe strada Sf. Andrei. Proiectul acestei străzi este mult mai vechi, odată cu construirea Podului Cantemir. Din cauza unor proprietăţi private, proiectul străzii a fost amânat până acum, când aleşii locali au aprobat investiţia. Cel mai probabil lucrările de construcţie vor demara anul viitor când bugetul local va aloca fondurile necesare.

Aproape 200 metri

Conform documentaţiei, modernizarea şi sistematizarea este estimată la costuri de 875.000 lei. Strada va avea o lungime de 190 de metri cu o bandă pe fiecare sens de mers. De asemenea vor fi realizate trotuarele aferente străzii, cu o suprafaţă de 380 metri pătraţi. Strada se suprapune peste actuala stradelă Sf. Andrei în proporţie de 50% şi peste actuala parcare dintre blocurile B1 şi B2 în proporţie de 30%. Restul din lungimea străzii îl reprezintă intersecţiile ce vor fi realizate spre strada Palat şi spre Splai Bahlui Mal Stâng.

………………….

Modernizări şi la Spitalul Parhon

Municipalitatea continuă seria de investiţii la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, unitate medicală aflată în patrimoniul Consiliului Local. După lucrările de modernizare a clădirii, Primăria pregăteşte reamenajarea căilor de acces a ambulanţelor şi a pacienţilor, dar şi modernizarea spaţiului verde din curtea spitalului. În total, investiţia se ridică la o valoare de 2,3 milioane lei. Concret, proiectul presupune amenajarea unei singure rampe de acces pentru ambulanţe în nişa clădirii existente, cu acces direct în holul spitalului. De asemenea, pentru persoanele cu handicap va fi montat un lift special, amplasat la intrarea principală şi o rampă specială cu acces direct în holul principal.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*