O nouă premieră teatrală la Ateneul Tătăraşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/05/2011

Ateneul Tătăraşi invită publicul vineri, 20 Mai, ora 1900, la PREMIERA spectacolului de teatru „N.O.R.A,  adaptare după  „O casă de păpuşi”, de Henrik Ibsen, în regia lui Florin Caracala. Din distribuţie fac parte actorii Ioana Lefter, Alina Mîndru, Victor Bitiuşcă, Iustin Şurpănelu, scenografia este semnată de Ioana Murariu, iar asistenţa de regie aparţine Georgianei Dîmbu. Preţul biletului este de 15 lei pentru adulţi şi de 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

“Spectacolul N.o.r.a. este un spectacol despre viaţa oamenilor, care încearcă să redea definiţia ”scopului” în viaţa individului. Este o metodă de intervenţie socială prin teatru, o metodă de educaţie non-formală pentru implementarea unei conştiinţe reactive şi de responsabilizare civică.

Vreau ca prin acest spectacol să arăt atât o parte comică a disimulării sinelui, cât şi una tragică. Vreau ca prin acest spectacol să propun mai degrabă un joc. Un alt joc de genul ”Ce-ar fi dacă ar fi?”. Spectacolul se vrea a fi un exerciţiu de provocare. Să ne provocăm pe noi înşine să fim mai sinceri cu noi înşine şi cu cei din jur. Un spectacol ce lansează o serie de întrebări legate de viaţa unor oameni, oferă răspunsuri altora, dar distrează pe toată lumea. Până la un punct.

Spectacolul oferă publicului ieşean o modalitate de educaţie prin cultură, o mână de ajutor întinsă oamenilor pentru a-şi cunoaşte mai bine ideile, planurile, visele, astfel încât viaţa lor pe pământ să nu fie una indiferentă, albă, ternă, falsă…” – spune regizorul Florin Caracala.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*