Numeroşi ieşeni au ales ştrandul în week-end

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/06/2011

Deschiderea noului sezon la Ştrandul Municipal a atras mii de ieşeni. În primele două zile, aproximativ 5000 de ieşeni au luat cu asalt bazinele ştrandului de pe strada Cicoarei.

Sâmbătă, 4 iunie, în prima zi a noului sezon, au intrat la ştrand 1950 de adulţi şi 326 de copii. Duminică, recordul obţinut a fost depăşit, pe plaja ştrandului fiind 2250 de adulţi şi 500 de copii.

Încasările au fost un record pentru primele zile. Astfel, în prima zi, din bilete şi închirierea şezlongurilor s-au încasat 17 000 lei, iar duminică s-au depăşit 20 000 lei.  Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP)  a pregătit baza de agrement pe parcursul lunii mai, vremea caldă urgentând deschiderea sezonului 2011.

Ştrandul îi aşteaptă pe ieşeni cu două bazine pentru adulţi, dintre care unul olimpic, prevăzut cu trambulină şi o piscină pentru copii. De asemenea, cei mici au la dispoziţie un loc de joacă special amenajat, iar adulţii se pot răcori la terasele deschise în cadrul ştrandului. Tariful de intrare pentru adulţi este de 8 lei, iar pentru copii şi pensionari este de 3 lei. Se pot procura şi abonamente care permit 10 intrări la ştrand. Pentru adulţi abonamentul este de 60 lei, iar pentru copii şi pensionari este de 20 lei.

Record de public a fost înregistrat şi la Plaja Nicolina. Pentru tratament sau doar pentru a se bucura de soare, la plajă au venit în weekend aproape 3000 de ieşeni. Sâmbătă au fost înregistrate 1300 de bilete, iar duminică 1400. De asemenea, mulţi ieşeni au dorit să devină clienţi fideli ai bazei de tratament şi au achiziţionat abonamente care permit 10 intrări la plajă. În numai două zile au fost cumpărate 100 de abonamente de acest fel.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*