Noul an şcolar, între speranţă şi temeri

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/09/2011

Elevii sunt chemaţi din nou la şcoală, începând de ieri, 12 septembrie, dată la care a început noul an de învăţământ preuniversitar. Primarul Gheorghe Nichita apreciază că şcoala a început la Iaşi în condiţii normale, subliniind neimplicarea financiară a guvernului în renovarea instituţiilor de învăţământ.

Părinţi de nota 10

Într-o conferinţă de presă organizată săptămâna trecută, primarul Gheorghe Nichita a dat asigurări că inaugurarea anului şcolar găseşte pregătite instituţiile de învăţământ ieşene. „Am vizitat atât şcoli de tradiţie, precum Colegiul Costache Negruzzi şi Colegiul Emil Racoviţă, dar şi şcoli din cartierele Alexandru cel Bun, Păcurari, Podul Roşu, etc. Am vrut să văd cât de pregătite sunt unităţile de învăţământ pentru a intra în noul an şcolar. Concluzia pe care o trag în urma acestei vizite este că toate cele 117 unităţi şcolare din Iaşi vor începe anul de învăţământ fără probleme, pe 12 septembrie”, a declarat edilul. Gheorghe Nichita a subliniat implicarea părinţilor în pregătirea în bune condiţii a anului şcolar: „Acord nota 10 părinţilor şi cadrelor didactice care au contribuit la începerea în condiţii optime a anului şcolar, municipalităţii acord nota 9, iar guvernul nu ia notă de trecere. Mulţumesc părinţilor pentru efortul pe care l-au făcut pentru a pregăti unităţile de învăţământ pentru noul an şcolar.”

Guvernul, declarat absent

Primarul Nichita a relevat faptul că guvernul nu şi-a onorat datoriile faţă de şcoli, executivul neonorând datoriile faţă de şcoli. De exemplu, la Liceul Miron Costin, lucrările începute de către guvern şi abandonate între timp, necesită pentru finalizare 110.000 de lei, bani care n-au ajuns la Iaşi. De asemenea, două grădiniţe ieşene, care trebuiau modernizate cu bani de la Banca Mondială, nu au primit nici un ban. “Oricum, Primăria a făcut plăţile pentru achitarea utilităţilor unităţilor de învăţământ din Iaşi. Rămâne sensibilă problema CET – ului. Austeritatea impusă de actualul guvern va pune şcolile ieşene într-o situaţie de subzistenţă. Dacă până acum la Iaşi nu s-a auzit de copii care au îngheţat în clase, anul acesta am putea avea parte de o premieră negativă, ca urmare a întreruperii furnizării de gaz metan către CET”, a mai spus Nichita.

Rechizite pentru elevii defavorizaţi

În cadrul acţiunii intitulate „O şansă prin educaţie pentru fiecare copil!”, Primăria municipiului Iaşi va acorda un sprijin material copiilor proveniţi din familiile sărace. Astfel, vineri, 9 septembrie, 400 de elevi de la Şcoala George Călinescu din cartierul Dacia vor primi rechizite, strânse cu ajutorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară, pachetele având o valoare totală de 40.000 de lei. „Vom acorda un sprijin copiilor care  vin din familii cu o situaţie financiară  precară. Astfel, 100 de copii care intră în clasele  I-IV vor primi ghiozdane, rechizite şi dulciuri, iar 300 de copii care intră în clasa a V-a şi a XII-a vor primi cadou rechizite şcolare”, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Acţiunea iniţiată de primarul municipiului Iaşi face parte din tradiţionalele manifestări organizate cu ocazia începerii anului şcolar.


Universităţile din Iaşi, în topul învăţământului superior european

În urma evaluării făcute de Asociaţia universităţilor din Europa, Universitatea Alexandru Ioan Cuza şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi au fost incluse în categoria instituţiilor de învăţământ superior de cercetare avansată. Conform aceluiaşi prestigios organism ştiinţitic european, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Universitară Ion Ionescu de la Brad a fost inclusă în grupa universităţilor centrate pe educaţie şi cercetare ştiinţifică. Asociaţia Universităţilor Europene este cea mai credibilă voce în cea ce priveşte criteriile de evaluare a unităţilor de învăţământ. Potrivit evaluării făcute, în categoria cercetare avansată au fost incluse 11 unităţi de învăţământ din ţară, printre care: Universităţile Bucureşti, Babeş-Bolyai din Cluj, Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Univ. de Ştiinţe Agricole din Cluj, Universităţile de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Iaşi şi Cluj.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*