Noi spectacole de mare atracţie la Ateneu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/01/2017

Luna februarie debutează la Ateneu cu evenimente diverse și atractive pentru publicul de toate vârstele:

Proiecție de film pentru copii „Mama”, regia Elisabeta Bostan, joi, 2 februarie, de la ora 16.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 10 lei

Copy of Proiectie Mama

Filmul „Mama” este o producţie România-URSS-Franţa, 1977. Scenariul este semnat de Vasilica Istrate şi de Iuri Entin.

„Mama” este o feerie muzicală inspirată din „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă şi „Lupul și cei șapte iezi”, de frații Grimm. Este singurul film românesc realizat în trei versiuni: română, rusă şi engleză.

Este un film de familie, un film muzical. Doamna Rada, Capra, le spune celor cinci copii ai ei să fie cuminţi, cât timp ea merge la un târg, şi să nu deschidă uşa nimănui. Dar Marele şi Răul Lup, Kostikă Suru, şi nepotul acestuia, Micul şi Răul Lup, împreună cu prietenii lor şi-au făcut un plan – să-i răpească pe aceşti copii în timp ce mama lor este plecată. Iar atunci când cel mai mare dintre copii, Matei, decide să nu dea ascultare spuselor mamei şi încearcă să plece la târg, lucrurile încep să meargă din ce în ce mai rău.

În distribuţia filmului apar Ludmila Gurcenko, Mihail Boiarski, George Mihăiţă, Florian Pitiş, Violeta Andrei, Oleg Popov, Manuela Hărăbor, Lulu Mihăescu, Tamara Buciuceanu Botez, Paula Radulescu.

Regizoarea și scenarista Elisabeta Bostan (născută la 1 martie 1931) este autoarea, între alte titluri, a scenariilor filmelor „Amintiri din copilărie”, „Năică şi barza”, „Năică pleacă la Bucureşti”, „Veronica”, „Veronica se întoarce” – în colaborare cu scenarista Vasilica Istrate.

„Filmele Elisabetei Bostan (…) sunt nu numai un omagiu de suflet adus copilăriei şi adolescenţei, ci şi un gest de recunoştinţă adus celei de-a şaptea arte”, scrie Laurenţiu Damian în cartea „Elisabeta Bostan – unde ești, copilărie?“.

Proiecția filmului „Mama” va avea loc joi, 2 februarie 2017, ora 16.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Expoziție de pictură „Revival”, Facultatea de Arte Vizuale și Design U.N.A.G.E Iași, în perioada 2 februarie – 28 februarie 2017, Sala Galeriile de Artă, intrarea gratuită

“Revival Art History” este un proiect expoziţional  al studenților anului II, specializarea Pictură, Facultatea de Arte Vizuale și Design- UNAGE Iași, coordonați de către lect.univ.dr. Cristian Ungureanu. Miza acestei expoziții este aceea de a oferi publicului iubitor de artă și tinerilor artişti contemporani , navigatori prin miile de ani de civilizaţie vizuală, prilejul de a cunoaste îndeaproape, prin experienţă directă şi „interactivă”, programele conceptuale ale marilor maeştri ai istoriei artelor dar şi tehnicile picturale, compoziţionle şi cromatologice, împreună cu structurile simbolice, religioase sau filosofice,  aferente acestor practici vizuale (Lect.univ.dr. Cristian Ungureanu).  Expoziția este deschisă in perioada 2 februarie – 28 februarie 2017 în Sala Galeriile de artă a Ateneului din Iași.

Comedia „În țara lui Papură Vodă sau Poveste de aburit adulții”, regia Andrei Ciobanu, vineri, 3 februarie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

Copy of afis in tara lui papura voda Ateneu 2017 res

 

„Orice Ileana Cosânzeana își dorește un Făt Frumos, călare pe un cal alb, care să o salveze din turnul unde este închisă de Zmeul Zmeilor, să o ia și să o ducă într-un castel de aur sau de argint sau măcar de bronz. Ea, o tânără cu ochii mari, cu talie de viespe, o zână frumoasă și gingașă; el, cel mai mare erou popular, curajos, voinic, puternic, cu o privire pătrunzătoare. Iar cei doi, cuplul perfect, vor trăi fericiti până la adânci bătrâneți. Asta se întâmplă doar în basme. Dar ce se întâmplă când anii au trecut? Ilenei i s-a îngroșat talia de viespe, el a căpătat o „somptuoasă” burtă, iar „cuplul perfect” nu mai locuiește nici măcar în castelul de bronz, ci într-o garsonieră confort 2! Celor doi le-au trecut aburii îndrăgostelii. Abia se mai suportă unul pe celalalt și, în plus, sunt nevoiți să trăiască de pe azi pe mâine în țara lui Papură Vodă, unde lui Făt Frumos cei de la Împărăție îi restructurează postul, Ileana e casnică și mai presus trebuie să și plătească taxe la Primărie. Și, ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, cei doi sunt vizitați și de Zmeul Zmeilor, ajuns între timp politician”(regizorul Andrei Ciobanu).

Piesa este o comedie acidă cu accente parodice, o satiră social-politică, dar mai ales un pamflet și trebuie tratată ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare 🙂

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri 15 lei/10 lei cu reducere pentru elevi, studenți, șomeri și pensionari și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Spectacol de teatru pentru copii „Hawaiiiii”, Puppets Art Time, sâmbătă, 4 februarie, ora 11.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei

Copy of Afis Hawaii 2017 res

Ateneul din Iași vă invită sâmbătă, 4 februarie, ora 11.00, la spectacolul pentru copii “Hawaiiii”, susţinut de Teatrul de buzunar Puppets Art Time.  Regia şi scenariul: Tudor Rotaru.

Puppets Art Time este o companie profesionistă, independentă, de teatru de animație, din a cărei componență fac parte Ecaterina Rotaru, Tudor Rotaru și Laurențiu Vasilache, actori – mânuitori de păpuși și marionete, absolvenți ai Universității de Arte ,,G. Enescu” Iași.

Compania a fost înființată în anul 2010 din dorința de a aduce arta mânuirii mai aproape de public, într-un mod cât mai profesionist, atât pe plan național cât și internațional.

În anul 2015 Teatrul de Buzunar Puppets Art Time a susținut peste 30 de spectacole în țări precum Turcia, Austria, Germania, Belgia, Anglia și Spania, urmărind astfel promovarea culturii române și a spectacolelor românești atât în rândul familiilor de români din diaspora, cât și a celor de diferite naționalități.

În același an, Puppets Art Time a jucat în premieră pe scenele Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ,,Little Ladies, Little Gentlemen” din Turcia, Ankara, reprezentațiile adunând peste 1500 de spectatori. Institutul Cultural Român Istanbul a sprijinit participarea românească la festival, Puppets Art Time fiind primul teatru din România invitat să participe la ,,Little Ladies Little Gentlemen”. Festivalul, care s-a aflat la a 11 a ediţie, a reunit până în prezent companii de teatru din peste 40 de ţări şi a găzduit peste 125 de piese de teatru diferite în faţa unei audienţe de 150.000 de persoane.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Spectacol de teatru pentru copii „Micul Circ”, Teatro Blu, duminică, 5 februarie, ora 11.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei

Copy of afis Micul circ 2017 res

“Un clovn trist la circ? Nu putem admite așa ceva!“ Cei doi clovni, personajele principale ale spectacolului pentru copii “Micul Circ”, și-au propus să aducă zâmbetul și… culorile pe chipul clovnului trist.

Cum vor face asta? Au la îndemână un întreg „arsenal” de gaguri, jonglerii, cântece, elemente de magie care îi vor bucura pe spectatori, dar și pe clovnul trist din poveste.

Teatro Blu vă invită, duminică, 5 februarie, ora 11.00, la spectacolul pentru copii “Micul circ”, ce va avea loc în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, a Ateneului din Iași.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Spectacol de teatru „Certificatul”, regia Viorel Vârlan, duminică, 5 februarie, ora 17.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

„Astăzi orice și oricine poate deveni subiectul unei piese de teatru. Nu există cenzură. Din păcate nici autocenzura nu prea funcționeaza la români. Dreptul la libera exprimare este poate cel mai important și consistent drept caștigat de români de la revoluție încoace. Putem vorbi orice despre oricine. Putem înjura în gura mare pe stradă, la televiziune, pe scenele de teatru. De cele mai multe ori o facem la modul trivial și gratuit. Vulgaritatea și prostul gust este la el acasă. Vorbim despre orice și oricum, uitând însă de ceea ce ne doare cu adevărat. Sărăcia, corupția, birocrația, iresponsabilitatea și nepăsarea au lăsat urme adânci în romanul obișnuit de astăzi. Ne ocupăm de lucruri inutile și ascundem gunoiul sub covor ca să nu vadă lumea mizeria în care trăim. Astăzi, poate mai mult ca niciodată, e nevoie de un teatru social .

Acea formă de teatru care să oblige societatea să recunoască degradarea ei și să oblige națiunea la revoltă socială.

Teatru manifest ca formă de terapie.

Comedia scrisă de dr. Venerus Popa are acel sâmbure de revoltă socială care-și mijește ochii de după paravanul numit pamflet. Am scos din arhivă texte care s-au dovedit de mare actualitate în ciuda trecerii vremii și le-am pus pe muzică.

Ca un fel de addenda la textul absurdoid “Certificatul.”

Am fost sau nu inspirat în această alaturare? Aștept reacția publicului.„ Viorel Vârlan, regizor.

Spectacolul de teatru „Certificatul”, va avea loc duminică, 22 ianuarie 2017, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Vârsta recomandată: 16+

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Comments

comments



Stiri similare

  1. Spectacole de mare atracţie la Ateneu
  2. Spectacole de mare atracţie la Ateneu!
  3. Spectacole de mare atracţie la Ateneul Tătăraşi
  4. Ateneul va moderniza Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”
  5. Noi spectacole de succes la Ateneu


Trackbacks / Pings