Noi evenimente organizate și finanțate de municipalitate

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/01/2019

Calendarul evenimentelor pentru lunile februarie – martie a fost aprobat în ședința de joi, 31 ianuarie, a Consiliului Local. Manifestările vor cuprinde proiecte diverse din sfera educației și culturii, evenimente artistice, științifice și din domeniul sportului pentru toți.

Colocviul Național de Muzicologie (22 – 23 februarie) este un proiect cultural organizat  de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”, și aflat la a XXI-a ediție. Cu această ocazie vor fi prezente la Iași personalități marcate din acest domeniu. Totodată, se va edita cel de-al XIV-lea volum de „Studii de Muzicologie”, albumul aniversar și pliantul „IN HONOREM Viorel Munteanu – compozitor, muzicolog și pedagog”. Valoarea alocării bugetare pentru acest proiect se cifrează la 16.650 de lei.

Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” va organiza evenimentul „Mărțișor – Simbol și Tradiție” (24 februarie – 3 martie). Aflat la cea de-a IV-a ediție, evenimentul își propune promovarea tradițiilor românești de Dragobete și Mărțișor prin expunerea de mărțișoare realizate de meșteri și creatori populari veniți din regiunea Moldovei, din alte zone etnografice ale țării, precum și din Republica Moldova. Programul manifestării va cuprinde și demonstrații practice făcute de meșterii populari și ateliere de inițiere a copilor în tehnica confecționării mărțișorului tradițional.

Caravana „Iași – Capitala Tineretului din România” (februarie – martie) reprezintă un proiect  prin care Iașul va pregăti și va promova Programul „rISe Up!”, cel care a stat la baza candidaturii Iașului la titlul „Capitala Tineretului din România” și grație căruia a câștigat. Caravana presupune promovarea Iașului în orașele care au fost capitale ale tineretului și nu numai. Suma rezervată acestui proiect este de 35.000 de lei.

Atipic Beauty (februarie – 11 martie) este un proiect cu caracter social care își propune să îmbunătățească imaginea persoanelor cu dizabilități prin organizarea în marile orașe din țară, inclusiv la Iași, a unor evenimente de tip gală umanitară cu paradă de modă. În cadrul acestora vor fi prezente pe scenă 12 modele în scaun rulant care vor defila alături de 12 celebrități locale. Cu acest prilej vor fi prezentate 12 povești de viață ale modelelor în scaun rulant care și-au depășit dizabilitatea, având succes în profesiile pe care le desfășoară. Suma alocată se ridică la 15.300 de lei.

Lista de evenimente a fost completată prin amendament cu spectacolul de muzică și poezie „Din părinți, pentru părinți”, susținut de maestrul Dorel Vișan și Mircea Rusu Band. Manifestarea va avea loc în luna martie și este organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași. Suma alocată din bugetul local al Municipiului Iași pentru susținerea evenimentului se ridică la 12.000 de lei.

Cheltuielile aferente organizării evenimentelor la care Primăria Municipiului Iași va fi partener se ridică la 78.950 de lei.

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*