Noi evenimente la Iași pentru conștientizarea autismului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 01/04/2019

Luni, 1 aprilie, de la ora 19.00, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) – filiala Iași organizează în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” un concert caritabil pentru copiii și tinerii cu autism. Reprezentanții asociației au susținut o conferință de presă la Primăria Municipiului Iași în cadrul căreia au prezentat și alte acțiuni menite să marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită de Organizația Națiunilor Unite pe 2 aprilie.

„Trebuie să privim aceste persoane nu ca persoane cu dizabilități, ci ca persoane cu diverse abilități, multe dintre ele având abilități speciale. Autismul este o tulburare care nu se vindecă și care persistă pe tot parcursul vieții, de aceea astfel de persoane au nevoie de servicii speciale și de sprijinul nostru. Prin evenimentele organizate la nivel national, membrii FEDRA doresc să atragă atenția asupra faptului că autoritățile, în special cele centrale, trebuie să aibă în vedere îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism. În acest sens solicităm o decontare reală a serviciilor psihologice, înființarea unui registru național cu numărul clar al celor care suferă de această tulburare, servicii specializate adaptate nevoilor tinerilor și adulților cu autism, un program de formare pentru medicii și profesorii care nu știu cum să abordeze astfel de situații, respectiv înființarea unor centre de tip respire unde copiii și tinerii cu dizabilități să poată merge”, a declarat Carmen Ghercă, președintele ANCAAR Iași.

La conferința de presă au participat invitați precum prof.univ.dr. Maria Stamatin, profesor asociat al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, prof.univ.dr. Neculai Seghedin, prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, Aurora Vatamaniuc, președinte al Fundației „Star of Hope”, și Dorina Țicu, șef Birou Relații cu Societatea Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Iași.

„Prin proiectele finanțate de Primăria Municipiului Iași încercăm să rezolvăm cât mai mult din ceea ce este necesar comunității locale. Anual, prin fondurile puse la dispoziție din bugetul local al Municipiului Iași, ne străduim să cuprindem proiecte cu caracter de acest tip. Suntem conștienți că este nevoie de susținerea în continuare a persoanelor care au nevoie de noi și că întotdeauna este loc de mai bine. Evenimentul ANCAAR Iași are ca principal rol să ne determine să nu uităm, să fim aproape, să activăm persoanele din comunitate și să ne implicăm cât mai mult în susținerea serviciilor dedicate persoanelor cu autism”, a punctat Dorina Țicu.

Concertul caritabil care va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” va fi susținut de cvartetul Filarmonicii „Moldova” Iași, „Ad Libitum”, din componența căruia fac parte Remus Azoiței – vioară, Șerban Mereuță – vioară, Bogdan Bișoc – violă, Filip Papa – violoncel, avându-l ca invitat special pe pianistul Daniel Goiți. Intrarea la spectacol se face pe bază de invitație. Prețul unei invitații este de 65 de lei, iar fondurile strânse din vânzarea lor vor fi donate ANCAAR Iași. Spectacolul va fi prezentat de actorul Adrian Păduraru.

Alte evenimente de conștientizare a autismului

Marți, 2 aprilie, de Ziua Internațională pentru Conștientizarea Autismului, în Atrium Palas, începând cu ora 12.00 va avea loc un flasmob, iar seara
se vor ilumina în albastru Camera de Comert și Industrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, orașul alăturându-se și în acest an campaniei internaționale „Light it up Blue”, prin care mii de clădiri din întreaga lume se iluminează în albastru pentru susținerea persoanelor cu autism.

Ulterior, pe 12 aprilie, ANCAAR Iași va organiza o expoziție cu lucrări realizate de elevi ai Colegiului de Artă „Octav Băncilă”, printre acestea urmând a se număra și lucrări ai unor elevi cu autism.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*