Nicolae Tomaziu, memoriile unui martir: Războiul (II)

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/01/2018

Curierul de Iaşi continuă prezentarea de fragmente din memoriile lui Nicolae Tomaziu, veteran de război, deţinut politic şi ultim supravieţuitor al lagărului de concentrare de la Canal. În acest număr, redăm detalii din participarea sa pe frontul de est, în calitate de genist al Armatei Române.

“Nu mă opresc prea mult asupra problemelor sociale pe care le-am cunoscut în aproape un an de zile cât am stat în Odessa, pentru că problemele militare cu care am fost confruntaţi noi, geniştii, pentru asigurarea înaintării trupelor combatante în special prin zone minate au fost atât de multe şi de grele, noi fiind înaintaşii care înlesneau înaintarea frontului. Cele mai dificile operaţiuni de deminare au fost la podurile de peste râuri şi în staţiunile de agrement. Din păcate, ca urmare a spargerii frontului de înaintare spre oraşul Stalingrad nu am mai avut timp pentru deminarea obiectivelor în faza retragerii în forţă a blindatelor germane. Această situaţie tragică a fost cauzată în primul rând de strategia fixării obiectivelor trasate în scopul reuşitei atacului ce trebuia urmat.

În eşecul scenariului de cucerire a oraşului Stalingrad toată vina cade asupra încăpăţânării lui Hitler care se credea şi cel mai mare strateg în conducerea operaţiunilor militare. Spre surprinderea generalilor germani, mareşalul Antonescu era consultat direct de Hitler în probleme militare. În acest context, Ion Antonescu avansase ideea de a ne îndrepta frontul spre Moscova, mai ales pentru a stingheri conducerea politică în care Hitler nu prea mai era agreat în ultimul timp. Totuşi Hitler, în graba lui de a ocupa cât mai mult teren în cel mai scurt timp, nu a ţinut cont de propunerea lui Antonescu, el voind să facă o mare pungă de la Stalingrad până la Moscova care să cuprindă toată armata rusă. Rezultatul s-a văzut în retragerea ruşinoasă a Germaniei. Atunci Hitler a copt ideea instituirii unui front pe teritoriul ţării noastre spre poalele estice ale munţilor Carpaţi, pe linia Focşani Nămoloasa, cu care Antonescu nu a fost de acord pentru că ştia că aceasta ar mai fi prelungit războiul cu cel puţin jumătate de an până la abdicarea totală.

Tehnici ale armei de geniu

Pentru că armata de pionieri sau de geniu, cum i se mai spune, trebuie sa fie cea care deschide calea atacurilor militare aceasta era şi cea mai dotată cu materiale şi instrumente pe care trebuia să le cunoaştem şi să le manevrăm cu mare atenţie din cauza vulnerabilităţii lor, cum erau explozivele ca dinamita, sau capsele pirotehnice, fitile bigfort şi betonate sau alte materiale. Când se făcea o încărcătură de explozie pentru distrugerea unui pod peste un râu, pentru aflarea cantităţii de exploziv necesară se făceau calcule matematice pentru aflarea volumului unor anumite piese de pod ca grinzi, suprafeţe, conuri, podina şi altele. Numai după adunarea tuturor rezultatelor se trecea la pregătirea încărcăturilor ce urmau să fie amplasate la pod în locurile mai strâmte pentru efectuarea unui bruiaj mai mare. Se începea apoi cu amorsarea capselor pirotehnice la fitilul bigfort cu ardere înceată. Cea mai dificilă şi periculoasă lucrare era aceea de fixare a capsei pe fitil, la care se folosea un patent special, care să nu scape în timpul strângerii buzei de la capsă, pentru că în cazul ciocnirii sau scânteierii, explozibilul din capsă fiind foarte brizant, putea exploda în mâna operatorului şi răni grav. Odată ce fitilul bigfort cu ardere înceată era aprins de un aparat numit explozor, acesta aprindea prin scânteia produsă fitilul detonant la care era conecat în continuare producând explozia încărcăturii de la obiectiv. Lungimea fitilului bigfort era astfel calculată ca operatorul să aibă timp să se adăpostească de efectul exploziei. De aceea pentru aceste operaţiuni erau necesară o lungă pregătire a manevranţilor.

În afară de specialitatea distrugerii, cum mai este denumită această armă a geniului, mai era necesară şi specialitatea de navigaţie pentru construirea podurilor peste râuri, poduri pe care să poată trece şi tancurile. Pentru acestea se foloseau aşa-zisele vase birago (nişte luntre mari din metal, manevrate de cîte zece lopătari). Acestea se înşirau pe lăţimea apei la 3 m unul de altul pe care la comandă ostaşii aduc elementele de construcţie a podului: grinzi, podina, parapetul, odgoanele de legătură. Toate piesele ecarisate erau pregătite pentru a fi încheiate pe vase. Întreaga operaţiune de montare a unui pod dura cam 90 de minute. Dacă se foloseau mai mult de şase vase şi timpul de amplasare a podului se prelungea proporşional cu lungimea acestuia. Podul era apoi păzit zi şi noapte. Din păcate, în vara anului 1940 la invazia ruşilor în oraşul Cernăuţi cu ocazia cedării prin rapt a teritoriilor Basarabiei şi Bucovinei am pierdut pentru totdeauna elementele pentru construcţia a două poduri din depozitul unde erau adăpostite împreună cu alte materiale. Nu am apucat să facem decât câteva exerciţii de montare a podului peste Prut înainte de aceasta. Tot în cadrul regimentelor de pionieri era şi specialitatea de organizare a terenului în vederea unui atac asupra inamicului. În zona respectivă se depistau toate denivelările de teren pentru măşti individuale, care însemnau gropi în care să intre ostaşii până la gât, cu un mic parapet de apărare a capului format din pământul scos din groapă. Acestea asigurau apărarea corpului şi armei din dotare. Mult mai importante erau cazematele, un fel de bordeie săpate în pământ şi acoperite cu stuf sau paie peste care se punea pământ şi verdeaţă pentru camuflare. Aparatura de transmisiuni era instalată şi folosită de unităţile specializate şi numai când era cazul.

Din cele relatate se înţelege că arma de geniu este una cu îndeletniciri tehnice şi că se impunea o selectare a cetăţenilor recrutaţi pentru aceasta. Erau în primul rând absolvenţi de liceu de tot felul, studenţi sau absolvenţi ai unor şcoli tehnice la nivel de liceu. În armată absolvenţilor de şcoli superioare care trebuiau să îşi continuie studiile li se reducea termenul serviciului militar la un an. Toţi aceştia purtau la epoleţi un grad comparativ de fruntaş caporal sau sergent T.R. (cu termen redus) fiindcă făceau în armată studii de specialitate pentru distrugeri, navigaţie, poduri, şosele şi li se mai spunea şi elevi. Prin faptul că la începutul războiului din 1941 se făceau concentrări masive de cetăţeni, formându-se unităţi noi, erau necesari şi gradaţi noi. Aşa se face că sergenţi TR erau încadraţi la comanda unui pluton sau a unei companii bineînţeles ca înlocuitori de ofiţeri.

Lupta pentru eliberarea Ardealului

După data de 23 august 1944 unitatea noastră, a batalionului 54 pionieri, a avut sarcina de a se implica în eliberarea Ardealului de nord şi a Cehoslovaciei unde germanii împreună cu trupele hortiste din Ungaria opuneau rezistenţă armatei ruse şi române. Pentru noi eliberarea Ardealului de nord  care altfel putea să rămână sub stâpânirea ungurilor a fost un pariu din fericire şi câştigat. S-au descoperit cu această ocazie masacrele săvârşite de unguri acolo unde puseseră stăpânire. Am continuat apoi înainterea pentru eliberarea Cehoslovaciei unde se prevedea victoria totală a Germaniei. În faţa munţilor Tatra Mică luptele au fost mai domoale datorită terenului cu multe meandre care erau favorabile unor atacuri surpriză de la o creastă la alta. Taindu-le căile de acces şi terminându-şi muniţia, nemţii au început a se abţine de la folosirea armelor de foc şi nici aviaţia lor, cât mai rămăsese din ea, nu mai putea pătrunde. Aşa că au luat-o la fugă printre munţi unde se şi ascundeau pentru a nu fi luaţi prizonieri.

Iată că în anul 1945, luna septembrie, s-au încheiat ostilităţile şi ne-am întors victorioşi în ţară. Ruşii totuşi nu ne-au iertat şi nu au recunoscut pe deplin jertfa miilor de ostaşi căzuţi în luptele din Ardealul de nord şi Cehoslovacia. Ca mărturie a jertfelor noastre stau cimitirele din Ungaria şi Cehia. În anul 1945 s-a încheiat al doilea război mondial, dar niciodată nu s-a mai instalat pacea în sufletele oamenilor, care nu se poate realiza decât prin sprijinul tuturor religiilor care ar trebui să se implice în realizarea unei păci pentru totdeauna. Este destulă suferinţa măcelului dintre oameni provocat de marii capitalişti din America şi de tovarăşii capitalişti din Rusia. Ar trebui constituit un consiliu internaţional de control al închiderii tuturor fabricilor de armament din lume şi transformarea acestora în fabrici de unelte agricole. S-ar reduce astfel simţitor poluarea şi otrăvirea întregii planete. Continuarea stării în care ne aflăm nu înseamnă decât condamnarea la dispariţie”.

Comments

comments

Categoria: iasul istoric





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*